Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 511

Măsuri mai dure pentru șoferii de taxi care nu vor elibera bonuri de plată călătorilor

22 iun. 2018,, 18:32   Societate
2624 1

În cadrul ședinței reprezentanților Ministerului Economiei și Infrastructurii și Agenției Naționale Transport Auto (ANTA) cu membrii Asociației Transportatorilor Auto în regim de Taxi (ATAT), au fost discutate instituirea ordinii în transportul rutier de persoane în regim de taxi, achitarea călătoriei conform indicațiilor de pe contor, amendarea companiilor de taxi care activează ilegal.

Referindu-se la combaterea fenomenului transportului ilegal, participanții la ședință au propus ca șoferii de taxi să fie obligați să dețină aparate de taxare, iar pasagerii să achite călătoriile conform indicațiilor de pe contor. Mai mult decît atît, taximetriștii vor fi obligați să elibereze bonul de plată la sfîrșitul fiecărei călătorii. În caz contrat, clientul ar putea fi în drept să refuze achitarea călătoriei.

Totodată, membrii ATAT au venit cu propunerea de a efectua un audit al activităților companiilor fictive care prestează servicii de transport de pasageri, iar eliberarea extrasului din Registrul Operatorilor de Transport Rutier să fie efectuată doar după dotarea automobilului cu aparat de casă. De asemenea, ATAT a venit cu propunerea de amendare a Codului transporturilor. Și anume, în cazul nerespectării regulilor de exploatare a unităților de transport, să fie ridicate plăcuțele de înmatriculare, pentru prima încălcare – 30 de zile, iar pentru cea de-a doua – 180 de zile.

Ministerul Economiei și Infrastructurii îndeamnă călătorii să opteze pentru serviciile companiilor de taxi, care prestează servicii în condițiile cadrului legal, sînt dotate cu aparate de taxare și plăcuțe de înmatriculare galbene, precum și să ceară bonuri de plată. Astfel, vor contribui direct la combaterea fenomenului de activitate ilicită în transportul auto de pasageri în regim de taxi, care afectează siguranța pasagerilor și sporește concurența neloială.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?