X 
Transnistria stiri: 1391
Preşedintele stiri: 4025

Parlamentul a îmblînzit pedepsele pentru unele tipuri de infracțiuni

9 dec. 2016,, 12:45   Politică
2913 1
Foto: tv7.md

Parlamentul a îmblînzit pedepsele pentru unele tipuri de infracţiuni. Viceministrul Justiţiei Anatol Munteanu a spus că acest lucru este necesar pentru "a umaniza pedepsele penale".


Potrivit proiectului de lege, a fost introdus un nou tip de pedeapsă – condamnarea cu suspendarea parţială a pedepsei cu închisoarea. Astfel, în cazul în care instanţa de judecată, ţinînd cont de circumstanţele cauzei şi de persoana celui vinovat, ajunge la concluzia că nu este raţional ca aceasta să execute întreaga pedeapsă cu închisoarea în penitenciar, poate dispune suspendarea parţială a executării pedepsei aplicate vinovatului. În cazul infracţiunilor uşoare sau mai puţin grave, partea de pedeapsă ce trebuie executată în penitenciar poate fi coborîtă pînă la minimum.

O altă prevedere se referă la condiţiile de detenţie. Condamnaţii care au fost deţinuţi cel puţin 10 zile în condiţii inumane pot solicita, cu titlu de despăgubiri, reducerea pedepsei. În cazul în care pedeapsa rămasă de executat nu permite deducerea integrală a reducerii pedepsei sau perioada încălcării este mai mică de 10 zile, condamnatul poate solicita despăgubire în valoare bănească.

Dacă instanţa ajunge la concluzia că doar prin aplicarea pedepsei în limitele generale se va atinge scopul, aceasta poate dispune o pedeapsă în limitele prevăzute de lege. Necesitatea aplicării pedepsei în limitele generale urmează a fi argumentată de instanţa de judecată.

Totodată, pentru infractorii cu vîrsta cuprinsă între 18 şi 21 de ani, maxima pedepsei penale se reduce cu o treime.

Munteanu a menţionat că gradul de umanizare a politicii penale a unei ţări este deseori măsurat după numărul de condamnaţi pe cap de locuitor. În Republica Moldova, acest indicator depăşeşte de două ori media din ţările Consiliului Europei. La începutul anului 2016, în Moldova erau 227 de deţinuţi la 100 de mii de locuitori.

În acelaşi timp, Moldova are o rată relativ mică a infracţiunilor pe cap de locuitor, iar numărul condamnărilor la fel este redus. Respectiv, cauza suprapopulării închisorilor este durata excesivă a privării de liberate. Peste o treime dintre condamnaţii care execută astăzi pedepse penale au fost condamnaţi la peste 10 ani de închisoare. Moldova are pierdute la CEDO 118 dosare, dintre care 70 pentru condiţii de detenţie inumane.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?