Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Înăsprirea pedepsei pentru fapte comise din motive de prejudecată, dispreţ sau ură

30 noi. 2016,, 15:41   Societate
1878 0
Парламентская комиссия одобрила повышение ответственности за преступления на почве ненависти
Foto: actualitati.md

Infracţiunile comise din motive de prejudecată, dispreţ sau ură vor fi pedepsite mai aspru.


Acest fapt este prevăzut de amendamentele în legislaţie aprobate miercuri de Comisia juridică, numiri şi imunităţi şi înaintate Parlamentului spre examinare.

Potrivit documentului, prin motive de prejudecată dispreţ sau ură se înţeleg raţionamente ale făptuitorului determinate de atitudinea ostilă sau discriminatorie a acestuia generată din motive, fie ele reale sau percepute ca fiind reale, de rasă, culoare, origine etnică, naţională sau socială, sex, caracteristici genetice, limbă, religie sau convingeri, opinii politice sau de orice altă natură, apartenenţă la majoritatea naţională, la o minoritate naţională sau la un grup, naştere sau descendenţă, dizabilitate, sănătate, vîrstă, orientare sexuală, identitate de gen sau bazate pe orice alt criteriu.

Infracţiunile sau tentativele de infracţiuni din motive de prejudecată, dispreţ sau ură se vor sancţiona cu o amendă mare (20-30 de mii de lei), cu muncă în folosul comunităţii şi chiar cu privarea de libertate pe un termen de pînă la patru ani.

Neacordarea ajutorului din aceleaşi motive pentru o persoană bolnavă se pedepseşte cu o amendă de 25-35 de mii de lei sau cu 150-240 de ore de muncă în folosul comunităţii

Dobîndirea ilicită a bunurilor imobiliare străine se va pedepsi cu amendă de 40-60 de mii de lei sau cu privaţiune de libertate pe un termen de pînă la trei ani.

De asemenea, se preconizează o pedeapsă mai aspră pentru acţiuni violente cu caracter sexual sau pentru lăsarea în pericol din motive de prejudecată faţă de persoană.

"În prezent, în Moldova sînt pedepsite mai aspru infracţiunile comise din motive sociale, naţionale, etnice şi religioase. Cu toate acestea, abordarea actuală nu atinge toate faptele păgubitoare comise din cauza altor prejudecăţi", a declarat viceministrul Justiţiei Nicolae Eşanu.

El a mai spus că o asemenea practică se aplică în ţări precum Germania, Canada, Belgia, Cehia, Grecia.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?