X 
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4026

Primarul de Odesa l-a trimis pe ”epilepticul” Saakaşvili la psihiatru

31 oct. 2016,, 22:00   Externe
5519 0

Мэр Одессы направил «припадочного» Саакашвили к психиатру
Foto: lenta.ru

Președintele Consiliului orăşenesc Odessa, Ghenadi Truhanov, a comentat declaraţia guvernatorului Mihail Saakaşvili în legătură cu demolarea vechii vile „Dox” din zona Arkadia.


El a calificat cuvintele preşedintelui Administraţiei regionale de stat Odesa (ARO) drept „delir paranoic”, comunică „Timer” luni, 31 octombrie.

Truhanov a comentat afirmațiile lui Saakaşvili, care a acuzat puterea municipală şi personal pe primar de distrugerea edificiului istoric, în timpul reuniunii personalului. Primarul a menţionat că de obicei nu reacţionează la „accesele” şefului ARO, dar acum nu poate să tacă.

„El are nevoie de asistenţă calificată, de altfel, va ajunge la limită”, citează publicaţia spusele edilului. El a specificat, de asemenea, că responsabilitatea pentru distrugerea fostului monument de arhitectură revine anume autorităţilor regionale şi Saakaşvili ar fi ştiut despre aceasta, dacă s-ar fi ocupat mai puţin de „turneele politice”.

Potrivit lui Truhanov, locuitorii Odessei nu trebuie să reacţioneze la „persoanele nesănătoase, evident bolnave”, la care se referă şi guvernatorul. „Aceste gunoaie politice ne vor dicta cum să trăim în oraşul nostru?”, a conchis primarul de Odessa.

După cum a comunicat „Timer”, la 28 octombrie Saakaşvili a acuzat autorităţile oraşului de faptul că edificiul din secolul XIX de pe platoul Gagarin, cunoscut ca vila „Dox”, s-a pomenit în pragul ruinării. Construit conform proiectului arhitectului Shevrembrandt (conform altor date – arhitectului Klein), edificiul avea statut de monument de arhitectură pînă în anul 2007. La întocmirea însă a noii liste de monumente arhitectonice de către Direcţia protecţie a patrimoniului cultural a AR Odessa, obiectul a dispărut din numărul obiectelor protejate de stat.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?