X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Chirinciuc despre „cum și-a construit drum la firma sa din banii statului”(DOC)

19 aug. 2016,, 10:42   Economie
6910 1

Chirinciuc despre „cum și-a construit drum la firma sa din banii statului”(DOC)
Foto: pl.md

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, neagă acuzațiile apărute în presă precum că și-ar fi construit o șosea care face legătura între localitățile Floreni și Sculeni, ce duce direct la întreprinderea demnitarului, relatează NOI.md.


Într-o postare pe blogul său, ministrul spune că nu deține nicio companie în acea regiune, el prezentînd și acte ce confirmă acest fapt.
„Reabilitarea traseului a fost făcută în urma numeroaselor solicitări venite de la locuitorii satului Floreni, dar și de la primarul comunei Sculeni. De aceea, era urgent să fie reparat drumul respectiv. De fapt, la această întrebare am răspuns și în fața deputaților în plenul Parlamentului, cînd am fost chemat să prezint toate acțiunile întreprinse la MTID, ca urmare a moțiunii de cenzură înaintate de socialiști”, scrie el.

Demnitarul mai crede că, de fapt, prin acea investigație, nu se urmărea neapărat scopul de a scoate la iveală presupusele nereguli, dar de a murdări numele lui.

„Acest material nicidecum nu poate fi considerat unul de informare, ci mai degrabă de manipulare, din motiv că toți oamenii care au citit acele rînduri ar putea crede acelor neadevăruri ce au fost scrise. De aceea mă văd obligat să vă aduc toate actele necesare, prin care demonstrez că nu sînt asociat la compania menționată în articolul respectiv și că această firmă nu deține niciun imobil sau teren în Floreni sau comuna Sculeni”, scrie ministrul.

Demnitarul mai spune că, dacă avea nevoie de drum, îl construia din banii personali.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?