X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Mark Tkaciuk a povestit în premieră de ce a venit în politică

17 aug. 2016,, 01:01   Politică
4878 3

Foto: ziarulnational.md

Revista-internet РАБКОР a publicat un fragment din cartea lui Vasile Ernu „Intelectualitatea din Basarabia astăzi: interviuri, discuţii, polemici despre Basarabia în trecut şi în prezent”, care conţine şi un interviu cu ex-consilierul Preşedintelui Voronin, ex-deputatul Mark Tkaciuk. În acest interviu, el a răspuns şi la întrebarea: „De ce ai venit în politică? Şi ce a însemnat pentru tine experienţa politică?”.


„Tot timpul am fost un subiect destul de politizat. La finele anilor 80 – începutul anilor 90, trăind la Piter, făceam parte din aşa-numita organizaţie a anarho-sindicaliştilor. Nu erau nici un fel de acte revoluţionare, în afară de scrierea de materiale, mărşăluitul cu steaguri pe străzi şi altercaţii cu poliţia. La finele anilor 90, deja fiind doctor în istorie şi rector al Şcolii antropologice superioare, ne-am apropiat cu liderul comuniştilor moldoveni, Vladimir Voronin, Dar, atunci cînd în 2000 mi-a propus să merg pe lista Partidului Comuniştilor în Parlament, am fost de acord nu dintr-odată. Nu era o cochetărie. Nu vroiam să mă scufund cu totul în politică. Căci, totuşi, mă ocupam cu ceea ce-mi plăcea”, a spus Tkaciuk.

Potrivit spuselor sale, deşi a acceptat propunerea lui Vladimir Voronin şi aproape 15 ani a fost în vîltoarea luptei politice, politica aşa şi nu a devenit ocupaţia lui preferată. „Deşi mulţi sînt convinşi că eu de dimineaţă pînă seara mă gîndesc exclusiv la politică, fac nu ştiu ce planuri, proiecte. Parafrazîndu-l pe Varlam Şalamov, pot spune că politica este „o experienţă total negativă”, susţine Mark Tkaciuk.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?