Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

„Avia Invest” este dispusă să o acționeze în judecată pe Maia Sandu

12 aug. 2016,, 10:15   Economie
5147 3
Avia Invest готова судиться с Майей Санду
Foto: unimedia.info

Compania „Avia Invest”, în concesiunea căreia se află Aeroportul Internațional Chișinău, califică drept neîntemeiate și deșarte declarațiile liderului Partidului „Acțiune și Solidaritate” (PAS), Maia Sandu, privind ilegalitatea concesiunii activelor aeroportului din capitală.


Compania a declarat că califică aceste declarații drept politice, care sînt făcute în ajun de campanie electorală, iar Maia Sandu folosește orice posibilitate pentru a obține dividende politice.

Compania „Avia Invest” a mai declarant că își rezervă dreptul de a acționa în judecată pe cei care își permit să facă astfel de declarații populiste, informează NOI.md.

Potrivit unui comunicat difuzat de „Avia Invest”, în urma studiului de fezabilitate privind posibilităţile şi condiţiile de transmitere în concesiune a Aeroportului Internațional Chişinău, realizat la 17 august 2012 de către compania cu renume mondial „PricewaterhouseCoopers” (PwC), a fost stabilit că cea mai eficientă şi rentabilă strategie de dezvoltare a Aeroportului Internaţional Chişinău este concesionarea acestuia de către o entitate privată. Această practică este utilizată în toate țările europene și în SUA. La fel, a fost indicat că pentru a fi funcţional şi fezabil financiar acest model de dezvoltare a aeroportului este esenţial de a menţine nivelul taxelor aeroportuare, inclusiv nivelul taxei de modernizare.

În comunicat se menționează că din momentul realizării de către compania „Avia Invest” a obligaţiunilor prevăzute în procesul de concesiune a infrastructurii Aeroportului Internaţional Chişinău au fost întreprinse un șir de reforme de modernizare a infrastructurii vizibile și simțite de fiecare cetățean.

Astfel, a fost construită o nouă parcare auto cu 4 etaje, avînd o capacitate de 800 locuri. Clădirea terminalului a fost replanificată şi extinsă cu o suprafaţă de 4 000 m2. Sistemul de condiţionare, sistemul antiincendiu, precum şi celelalte sisteme au fost reînnoite integral. Au fost completate două sisteme de procesare a bagajelor, a fost majorat numărul ghişeelor de înregistrare a pasagerilor de la 12 la 18, numărul porţilor de îmbarcare de la 4 la 9, a fost dublat numărul punctelor de control a securităţii pasagerilor (de la 2 la 4) şi mărit esenţial numărul punctelor de control a paşapoartelor la sosiri şi plecări.

Concomitent au fost finalizate ultimele lucrări de reînnoire a designului interior al aerogării, iar actualmente sînt efectuate lucrări de reconstrucţie a pistei şi a căilor de rulare cu o suprafaţă totală de peste 125 mii m2. Sistemul de alimentare cu energie electrică a fost modernizat, fiind înlocuite echipamentele învechite din cadrul staţiilor de distribuţie şi construit un nou punct principal de distribuţie. Momentan se efectuează lucrările de modernizare a întregului sistem de iluminare şi semnalizare pentru pistă şi căile de rulare.

Volumul total al investiţiilor efectuate de către concesionarul „Avia Invest” în prima etapă din planul amplu de modernizare a aeroportului depăşeşte semnificativ suma prevăzută în contractul de concesiune. Ce-i drept, „Avia Invest” nu comunică din contul căror bani se realizează aceste investiții – din contul taxelor aeroportuare pe care le achită fiecare pasager care pleacă din Aeroportul Internațional Chișinău.

Însă compania indică că modernizările și reformele de infrastructură implementate la Aeroportul Internațional Chișinău au fost apreciate și pe plan internațional, de companii cu renume.

Aeroportul Internațional Chișinău a fost desemnat „Aeroportul cu cea mai dinamică dezvoltare în anul 2015 din CSI” cu un flux de călători anual de pînă la 5 milioane de pasageri. Aeroportul a fost premiat în această categorie în premieră, ceea ce denotă ritmul intens de dezvoltare, respective, creșterea continua a fluxului de pasageri.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?