Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4018

Ex-spicherul autoproclamatei RMN nu exclude posibilitatea de a participa la alegerile prezidenţiale

11 aug. 2016,, 12:15   Politică
3726 1
Экс-спикер «ПМР» не исключил участия в борьбе за пост президента
Foto: vestipmr.info

Unul dintre fondatorii autoproclamatei RMN, Grigorii Maracuţa, care a condus Sovietul Suprem timp de 15 ani, nu exclude că ar putea lupta pentru fotoliul de preşedinte al Transnistriei la alegerile din decembrie.


Potrivit Agenţiei INFOTAG cu referire la presa locală, acest lucru el l-a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, menţionînd că va lua această decizie din cauza "situaţiei în care a ajuns republica, precum şi la solicitarea diferitor grupuri sociale de a-şi înainta candidatura".

"Despre aceasta l-am informat şi pe spicherul Parlamentului, şi pe preşedinte. Dacă situaţia nu se va schimba, nu vor fi luate măsuri de a face ordine, de a lucra pentru edificare, atunci voi fi nevoit, odată cu lansarea campaniei electorale, să iau decizia de a merge pe un mandat, pentru a consolida societatea", a spus Maracuţa.

Potrivit lui, în cercurile politice din Rusia, unde a lucrat în ultimii cîţiva ani, ratingul Transnistriei "scade vertiginos din cauza crizei politice ce a apărut ca urmare a luptei pentru putere".

Maracuţa, care locuieşte demult la Moscova, s-a întîlnit cu preşedintele Transnistriei, Evghenii Şevciuk şi cu spicherul Sovietului Suprem, Vadim Krasnoselski. Ultimul este considerat drept cel mai probabil candidat din partea holdingului "Sheriff" şi a partidului "Obnovlenie", care deja controlează Parlamentul Transnistriei. Serviciul de presă al Sovietului Suprem a anunţat că în cadrul întrevederii lui Maracuţa cu Krasnoselski a fost discutată "situaţia actuală complicată din republică şi peste hotarele ei, relaţiile cu Federaţia Rusă, precum şi alte probleme stringente". Serviciul de presă al lui Evghenii Şevciuk nu a comunicat nimic despre întrevederea cu Maracuţa.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?