Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Lansarea transportului nocturn este considerată drept un experiment reușit (VIDEO)

11 iul. 2016,, 10:05   Capitala
2068 0
Ночной транспорт считают удачным экспериментом
Foto: ipn.md

Primăria califică experimentul privind prelungirea programului de lucru al troleibuzelor pînă la ora două de noapte, lansat la 5 iunie, drept unul reușit la această etapă.


Directorul Regiei Transport Electric, Gheorghe Morgoci, a comunicat la ședința operativă a serviciilor Primăriei din 11 iulie că fluxul de pasageri în timpul nopții nu este mai mic decît cel din timpul zilei, relatează NOI.md.

Astfel, în prima zi de funcționare a rutelor nocturne, Regia Transport Electric a înregistrat un venit de circa 800 de lei. Potrivit șefului Regiei, au fost cîștigați 7,6 lei la un kilometru. De obicei, această sumă este puțin mai mare – 8,2 lei la 1 km. „În primele trei zile, noi am cîștigat peste 5 mii de lei, ceea ce este comparabil cu sumele obținute pînă la experiment”, a menționat Morgoci.

Supravegherea experimentului în primele două zile denotă că cel mai mic trafic de pasageri se înregistrează între ora unu și două de noapte. Însă de la 22.00 și pînă la 01.00 troleibuzele nocturne se bucură de popularitate printre pasageri. Morgoci a adăugat că acești indicatori înalți au fost determinați de transmiterea meciurilor de fotbal în centrul Chișinăului.

Din una dintre primele fotografii făcute în salonul troleibuzului în noaptea spre 7 iulie se vede că transportul public nocturn este solicitat. Salonul troleibuzului era arhiplin. De menționat că în acea noapte suporterii mergeau acasă după difuzarea unui meci de fotbal în centrul capitalei.



Experimentul privind estimarea rentabilității rutelor de troleibuz pe timp de noapte a fost lansat la 5 iulie și va dura pînă la 30 octombrie. Pînă la ora două de noapte circulă troleibuzele nr.22 și nr.24.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?