X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

BNM a prelungit termenul de supraveghere specială a trei cele mai mari bănci din ţară

23 oct. 2015,, 09:15   Economie
3500 0
Foto: noi.md
Banca Naţională a Moldovei a prelungit termenul de supraveghere specială a trei cele mai mari bănci din ţară: Moldova-Agroindbank, Moldindconbank şi Victoriabank, relatează NOI.md.

Supravegherea specială a acestor instituţii financiare a fost instituită de BNM în iunie 2015 pe un termen de trei luni şi prelungită în septembrie, fără afişarea acestei informaţii. Supravegherea specială a băncilor Moldova-Agroindbank, Moldindconbank şi Victoriabank a fost introdusă de BNM în baza articolelor 37 (Instituirea şi efectuarea supravegherii speciale şi Rapoartele privind supravegherea specială) şi 38 (Încălcări, măsuri de remediere şi sancţiuni) ale Legii instituţiilor financiare a Moldovei. Banca Naţională a Moldovei a declarat atunci că instituirea supravegherii speciale a băncilor Moldova-Agroindbank, Moldindconbank şi Victoriabank va permite obținerea de la aceste bănci a unui volum mai mare și mai detaliat de informații în comparație cu procedura standard. Banca Naţională a accentuat că procedura de supraveghere specială diferă de cea de administrare specială, instituită de BNM la finele anului 2014 la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank, specificînd că aplicarea unei astfel de măsuri va fi atît în beneficiul clienților băncilor, cît și în beneficiul instituțiilor bancare, a managementului și a acționarilor. Președintele Comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe, Ştefan Creangă, a comunicat atunci că supravegherea specială a fost instituită în legătură cu îngrijorarea din cauza structurii acționariatului acestor bănci, precum şi a sustragerii banilor din ele.

Potrivit legislaţiei în vigoare, Banca Naţională a Moldovei poate institui procedura de supraveghere specială a unei bănci în cazul constatării abaterilor prevăzute în art. 38 al.1 al Legii instituţiilor financiare, precum şi în cazul situaţiei financiare instabile a băncii. Este vorba despre cazul în care se constată că banca, acţionarii sau administratorii ei au încălcat prezenta Lege, actele normative ale Băncii Naţionale, condiţiile de licenţiere sau cerinţele autorizaţiei, permisiunii, aprobării, confirmării, obligaţiile fiduciare, obligaţiile prevăzute de legislaţia privind prevenirea şi combaterea spălării de bani şi finanţării terorismului, al căror control al respectării ţine de competenţa Băncii Naţionale, periclitează interesele deponenţilor ori s-au angajat în operaţiuni riscante sau dubioase, nu au raportat, au raportat cu întîrziere, au raportat date eronate privind indicatorii de prudenţă bancară sau alte exigenţe prevăzute în actele normative ale Băncii Naţionale, nu au respectat măsurile de remediere stabilite de BNM. Supravegherea specială se efectuează printr-o comisie instituită în acest scop, formată din maximum cinci salariaţi din cadrul BNM, dintre care unul îndeplineşte funcţia de preşedinte al comisiei şi unul – pe cea de vicepreşedinte al acesteia.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?