X 
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4027

Societatea evaluatorilor independenţi pledează pentru perfectarea legii

15 aug. 2015,, 17:00   Societate
3952 3

Foto: mhealth.ru

Societatea Evaluatorilor Independenţi (SEI) din Moldova consideră necesar de a opera modificări la Legea cu privire la activitatea de evaluare, cu scopul de a le îmbunătăţi activitatea.

Potrivit agenţiei "Infotag", preşedintele SEI, Alexandr Panov, a spus vineri, într-o conferinţă de presă, că principala recomandare vizează trecerea de la reglementarea de stat la auto-reglementarea activităţii de evaluare.

"Ne dorim să propune de a fi introduse modificări privind necesitatea creării unor organizaţii de auto-reglementare (OAR). Atunci apreciatorii vor fi coordonaţi de experţi din acelaşi mediu, iar aceasta va reduce numărul lucrătorilor necinstiţi", consideră el.

Potrivit directorului executiv al societăţii, Dumitru Tărăburcă, schimbările sunt "grele şi neobişnuite pentru mediul moldovenesc, dar necesare".

El a pledat pentru un sistem de trei nivele de reglementare a activităţii de apreciere, care urmează a fi format din un organ abilitat cu reglementarea şi controlul activităţii de evaluare, căror se vor subordona consiliul reglementării naţionale a activităţii de evaluare şi, respectiv, organizaţiile de auto-reglementare.

"Organul abilitat va răspunde de politica de stat în domeniul activităţii de evaluare, reglementarea normativ-juridică, includerea OAR în registru şi efectuarea controlului. Consiliul se va ocupa de elaborarea standardelor naţionale şi recomandărilor, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale OAR, examinarea plângerilor şi recursurilor", a spus Tărăburcă.

Coordonatorul serviciului de evaluare a imobilelor al Agenţiei Relaţiilor Funciare şi Cadastru, Olga Buzu, a subliniat că modificările propuse presupune trecerea treptată de la reglementarea de stat la auto-reglementarea activităţii de evaluare.

"Introducerea acestor modificări corespunde tendinţelor internaţionale, care deja sunt introduse deja şi în statele CSI. Drumul a fost lung deoarece evaluatorii au fost dezbinaţi. În prezent în Moldova sunt doar două organizaţii obşteşti: Curtea Naţională a Imobilelor şi OAR, iar evaluatori certificaţi în ţară sunt 133. Circa o jumătate din ei lucrează în organizaţii private", a spus ea.

Elaboratorii au menţionat că la întocmirea modificărilor s-a bazat pe experienţa Europei, SUA, Indiei şi Chinei, unde este prezent acest sistem.

Amendamentele propuse vor fi transmise Cadastrului republican pentru ca ulterior să fie prezentate în Parlament.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?