Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4016

Gaburici: Lichidarea celor trei bănci problematice ne-ar fi costat mai ieftin

8 mai. 2015,, 08:15   Economie
4507 6

Foto: noi.md

Guvernul nu a luat încă o decizie în privința celor trei bănci cu probleme, dar cert este că menținerea lor presupune cheltuieli mai mari decît lichidarea, a declarat ieri premierul Chiril Gaburici. Șeful executivului a fost chemat în plenul Parlamentului, pentru a da explicații cu privire la măsurile care s-au întreprins în sistemul bancar, după sustragerea celor peste 13 miliarde de lei, notează NOI.md.

Una dintre măsurile adoptate de Guvern se referă la inițierea unei anchete interne la nivelul Comitetului Naţional de Stabilitate Financiară, a declarat Gaburici.

„Din cele trei bănci, obiectiv vorbind, au fost sustrași toți banii. O dată la două săptămîni am avut aceste ședințe cu reprezentanții Comitetul Naţional de Stabilitate Financiară, a fost inițiată și o anchetă internă, încă prelucrăm informația, continuăm să primim răspunsuri, unele nu sînt destul de clare. Sîntem nevoiți să repetăm solicitările. În decurs de 2-3 săptămîni vom avea toată informația”, a precizat Gaburici.

Totodată, premierul a anunțat că, potrivit estimărilor, în cazul menținerii celor trei bănci, cheltuielile vor fi mai mari. "Nu s-a decis în cadrul Guvernului despre lichidarea băncilor. Este o temă discutată la toate nivelurile, cu partenerii externi. Cert e că lichidarea ne costă mai ieftin", a punctat Gaburici.

Precizăm că la Parlament au fost invitați să dea explicații și guvernatorul BNM, Dorin Drăguțanu, șeful CNA, Viorel Chetraru, procurorul general, Corneliu Gurin, și șeful SIS, Mihai Balan.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?