Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 505

Poisic: Creșterea accizelor duce la sporirea corupției, și a nu a veniturilor bugetare

18 mar. 2015,, 15:15   Economie
3848 3
Poisic: Creșterea accizelor duce la sporirea corupției, și a nu a veniturilor bugetare
Foto: noi.md
Autoritățile Moldovei, făcînd previziuni de majorare a accizelor la automobile, țigări, alcool, produse petroliere, încearcă să soluționeze în așa mod problemele majore existente prin intermediul colectării mijloacelor în bugetul de stat, însă aceste măsuri nu merg în complex, deoarece pentru completarea bugetului este necesar să se muncească activ și la prelevarea impozitelor, să se lupte cu eschivarea de la plata impozitelor, ceea ce nu se întîmplă în realitate, iar odată cu majorarea accizelor crește doar nivelul corupției și cota economiei tenebroase. Astfel a comentat pentru NOI.md planurile autorităților de a majora taxele de vămuire a automobilelor și a spori accizele la produsele alcoolice, petroliere și de tutungerie colaboratorul științific superior al Institutului de Cercetări Economice din cadrul Academiei de Științe a Moldovei, Mihail Poisic.

El a specificat că, din cauza problemelor la capitolul venituri bugetare, în țară au apărut întîrzieri la plata salariilor și autoritățile prin orice modalitate încearcă să soluționeze problema majorării prelevărilor la buget. De aceea ele au renunțat la promisiunea dată fermierilor de a nu majora TVA-ul la produsele agricole și propun, de asemenea, majorarea accizelor la diverse produse, pentru a acoperi golurile în buget.

Totodată, după cum a specificat Mihail Poisic, aceste măsuri sînt incomplete, deoarece autoritățile trebuie să muncească mai eficient asupra prelevării impozitelor la buget. Potrivit lui, după cum însă arată experiența, odată cu majorarea accizelor crește doar nivelul de corupere a autorităților. „Cu cît mai mari sînt impozitele, cu atît businessul este mai tentat de a se eschiva de la plata acestora și în această situație sporește nivelul de corupere a autorităților”, a spus specialistul.

El a reamintit că atunci cînd Partidul Comuniștilor a ajuns la putere în 2001, nivelul de colectare a impozitelor de la un leu din PIB-ul țării a constituit 16 bani, iar cînd aceștia au plecat de la putere acest indicator a fost de 20,2 bani. În momentul de față acest indicator constituie 19,7 bani, în pofida deciziei autorităților de a restitui impozitul pe venit, precum și a majora de nenumărate ori toate taxele și impozitele posibile. Potrivit economistului, în urma unor lucrări mai eficiente de percepere a impozitelor, potrivit celor mai modeste calcule, veniturile bugetare ar spori cu minimum 555 de milioane de lei.

Mihail Poisic a mai indicat asupra problemei de prelevare a taxelor rutiere, specificînd că, în pofida creșterii considerabile a parcului de automobile în ultimii ani, scade volumul mijloacelor obținute de pe urma achitării taxelor rutiere acumulate la buget. Potrivit materialelor Curții de Conturi, în anul 2013 circa 40 la sută dintre automobilele înregistrate în Moldova nu treceau revizia tehnică și nu achitau taxele rutiere. În rezultat, după cum a menționat economistul, bugetul țării a înregistrat pierderi, au cîștigat doar funcționarii corupți.

Referindu-se la posibilitatea oferită de autoritățile Moldovei de a introduce în țară automobile cu numere străine pe un termen nelimitat, Mihail Poisic a spus că Guvernul speră să încaseze în buget mijloacele de pe urma vînzării vinietelor pentru utilizarea drumurilor moldovenești, însă acestea nu vor aduce trezoreriei bani mari.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?