X 
Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Nantoi prognozează „timpuri triste” pentru PLDM

2 mar. 2015,, 11:15   Politică
8395 4

Nantoi prognozează „timpuri triste” pentru PLDM
Foto: moldova24.net

Analistul politic Oazu Nantoi prognozează că Partidului Liberal Democrat ar putea trece printr-o perioadă de grele încercări, dacă ratingul formațiunii va continua să scadă. În cadrul unui interviu acordat Europei Libere, Nantoi a menționat că această tendință negativă a fost atestată la alegerile din toamna anului trecut, cînd PLDM a acumulat cu circa 180 de mii de voturi mai puțin față de alegerile din 2010, notează NOI.md.

„Partidele care se declară proeuropene, la alegerile din 30 noiembrie, au primit mai puţine voturi decît pe 28 noiembrie 2010, mai ales mari pierderi a avut Partidul Liberal Democrat – minus 184 de mii de voturi. Nu există nicio contradicţie aici, deoarece Partidul Democrat a adăugat un pic din contul unei campanii electorale sponsorizate din surse incerte, dar cel puţin bine organizate”, a menționat Nantoi.

Analistul prognozează că, dacă situația nu va fi redresată, PLDM ar putea trece printr-o perioadă dificilă. „Nu am auzit ca în Partidul Liberal Democrat să fie organizat, nu ştiu, ia acolo, un consiliu naţional sau ceva la nivel raional, ca organizaţiile de partid să discute de ce în loc de 32 de mandate au ieşit 23, da? Partid care a fost la guvernare. Nu discutăm despre cine este vinovat. Dar dacă tendinţa nu va stopată, atunci pentru acest proiect politic vin timpuri triste”, a declarat Oazu Nantoi.

Întrebat dacă plecarea lui Iurie Leancă din PLDM se va răsfrînge negativ asupra formațiunii, Oazu Nantoi a precizat că fenomenul migrației politice este un lucru obișnuit pentru politica moldovenească. „Nimic nou nu se întîmplă în viaţa politică a Republicii Moldova. În 2007, domnul Filat a plecat din Partidul Democrat, da? În 2015, Iurie Leancă a plecat din Partidul Liberal Democrat...”

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?