X 
Transnistria stiri: 1399
Preşedintele stiri: 4052

Deputații au dat undă verde proiectului de modernizare a sistemului termoenergetic din Bălţi

4 feb. 2015,, 12:16   Economie
3993 0
Foto : arena.in.ua
Comisia economie, buget și finanțe a Parlamentului a avizat pozitiv proiectul de lege privind ratificarea Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și BERD, în vederea modernizării sistemului termoenergetic din Bălți. Deputații socialiști și cei comuniști au avut cîteva obiecții față de acest împrumut, precizînd că multe aspecte încă nu a fost clarificate, notează NOI.md.

Potrivit viceministrul Economiei Valeriu Triboi, valoarea totală a proiectului este de zece milioane de euro, dintre care trei milioane vor fi oferite în calitate de grant din partea Fondului Parteneriatului Europei de Est pentru Eficienţă Energetică şi Mediu, iar şapte milioane vor constitui investiţiile BERD, oferite în condiţii avantajoase pe un termen de 15 ani, o perioadă de graţie de 3 ani şi dobînda la rata LIBOR + marja 1-2%.
Urmare a realizării Acordului, se estimează o creştere a producerii de energie termică cu aproape 60 la sută, reducerea consumului de energie electrică cu 30%, dar şi îmbunătăţirea calităţii mediului ambiant din Bălţi datorită modernizării tehnologice a întreprinderii CET-Nord. Va fi înlocuit echipamentul specializat al furnizorului de energie termică, inclusiv cazanul care funcţionează acum pe bază de cărbune cu unul pe bază de combustibil ecologic (biomasă). De asemenea, proiectul prevede instalarea punctelor termice individuale în clădirile din Bălţi, care vor permite un control eficient al consumului de energie termică.

Valeriu Triboi a dat asigurări că în urma implementării acestui proiect, tarifele la energia termică nu vor crește, ci din contra, vor fi reduse. „Dacă nu începem modernizarea, prețurile ar trebui să crească cu 25 la sută, dacă facem modernizarea – vom putea controla aceste tarife. Fără investițiile necesare vom avea pierderi și tarifele ar putea crește”, a precizat Triboi.

La rîndul său, deputatul Igor Dodon a menționat că proiectul ridică o serie de întrebări la care Guvernul nu poate da deocamdată răspunsuri. „Noi susținem acest proiect, dar întrebarea este – cum se va reflecta asupra tarifului pentru consumatorul final?”, a precizat Dodon.

„Trebuie să existe un deviz foarte clar de cheltuieli. Cum vor fi cheltuiți acești 10 milioane de euro? Trebuie să fie identificate și sursele de rambursare. Care e responsabilitatea CET-ului?”, a întrebat, la rîndul său, Zinaida Greceanîi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?