X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Leancă va trebui să găsească „mijlocul de aur” – opinie

2 feb. 2015,, 14:20   Politică
4719 2
Foto: europalibera.org
Reprezentanții societății civile își doresc ca în posturi ministeriale să fie promovate persoane capabile, și nu oameni de partid. Propunerea a fost înaintată de Consiliul Național pentru Participare (CNP), în cadrul consultărilor avute cu premierul Iurie Leancă, pe marginea programului de activitate al noului guvern, a comunicat pentru NOI.md vicepreședintele Consiliului, Antonița Fonari.

Potrivit Antoniței Fonari, propunerile formulate de organizațiile nonguvernamentale se referă, în linii generale, la continuarea reformelor, majorarea salariilor, asigurarea unei justiții echitabile, majorarea cotei de participare a femeilor în activitatea politică.

„Grupurile de lucru au venit cu propuneri concrete pe fiecare domeniu. În principiu, aceste propuneri se regăsesc în Strategia Naţională de Dezvoltare „Moldova 2020”, Strategia de dezvoltare a societății civile, acordurile de cooperare cu UE. Ne dorim ca angajamentele politicienilor făcute în campanie, reformele începute în diverse domenii să fie duse la bun sfîrșit. Este vorba despre salarii și pensii demne, mai multe femei în posturi guvernamentale, mai multe locuri de muncă, justiție egală pentru toți cetățenii”, a explicat Fonari.

Reprezentanții societății civile au venit cu unele propuneri și în privința componenței viitorului cabinet de miniștri. „Am propus ca în funcții să fie promovate nu doar persoane de partid, care știu să facă politică, ci oameni capabili, care știu să facă politici publice, persoane inițiate în domeniul lor de activitate. Domnul Leancă este la curent cu multe dintre solicitările noastre și va trebui să găsească acum «mijlocul de aur», astfel încît să avem și un guvern pe placul cetățenilor”, a menționat Fonari.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?