X 
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4028

Moldova a pierdut încă două dosare la CEDO

13 ian. 2015,, 16:30   Societate
3449 0

Foto: justicejournal.md

Guvernul Republicii Moldova va fi obligat să achite despăgubiri în valoare de 9000 de euro unor cetățeni moldoveni cărora le-au fost lezate drepturile. Hotărîrile au fost pronunțate recent de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, informează NOI.md.

Potrivit Asociației „Juriştii pentru Drepturile Omului”, în primul caz, un bărbat s-a plîns Curții că a fost ținut 30 de zile în arest preventiv, în mod neîntemeiat. Instanța a constatat în acest caz încălcarea dreptului la libertate și siguranță, în condițiile în care detenția reclamantului a fost excesiv de lungă și nu s-a bazat pe motive relevante. În acest sens, CEDO a dispus achitarea sumei de 3000 de euro, cu titlu de prejudiciu moral.

În cel de-al doilea caz, un deținut s-a plîns Înaltei Curți de condițiile proaste de detenţie şi de lipsa asistenței medicale corespunzătoare, în penitenciarul Nr. 13. Curtea a constatat încălcarea articolului 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care interzice tratamentele inumane și degradante. Totodată, magistrații Curții au dispus achitarea sumei de 5.500 euro cu titlu de prejudiciu moral și 500 euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?