X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Chișinăul și Tiraspolul au prelungit Acordul privind transportul feroviar de mărfuri prin Transnistria

26 dec. 2014,, 14:30   Economie
4189 0

Foto: novostipmr.com

Chișinăul și Tiraspolul au prelungit pînă la 1 aprilie 2015 Acordul privind transportul feroviar de mărfuri prin regiunea transnistreană, informează NOI.md. Un protocol adițional în acest sens a fost semnat de prim-ministrul în exercițiu al Republicii Moldova, Iurie Leancă, și liderul de la Tiraspol Evgheni Șevciuc. Documentul a fost încheiat prin fax.

Prelungirea protocolului respectiv, care a fost semnat pe 30 martie 2012, a fost solicitată de partea transnistreană, care a menționat că documentul și-a demonstrat eficiență înaltă și beneficii economice. De menționat că Tiraspolul se pronunță pentru prelungirea acestui acord pe termen nelimitat, însă a legat această problemă de formarea noului guvern al Republicii Moldova.

Ministerul Afacerilor Externe al nerecunoscutei RMN a comunicat că în cadrul corespondenței oficiale partea moldovenească a confirmat în scris că este dispusă să continue conlurarea în vederea realizării acestui acord pe un termen mai lung.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?