Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4026

Vecinii vigilenţi au dat alarmă în legătură cu tăierea nelegitimă a copacilor (FOTO,VIDEO)

29 sep. 2014,, 16:38   Societate
4433 0
Foto: noi.md
În suburbia capitalei Codru, pe stradela Turghenev, locuitorii vigilenţi l-au surprins pe un vecin în timp ce acesta tăia nelegitim copacii din curte, în apropierea rîpei, transmite NOI.md.

Potrivit spuselor locuitorilor stradelei, ziua vecinul în cauză a tăiat două copaci mari, motivînd aceasta prin faptul că a eliberat locul pentru piloni electrici. Totodată, bărbatul n-a prezentat nici o autorizaţie pentru tăierea copacilor. Potrivit spuselor martorilor, după ce el şi-a dat seama că vecinii vor chema poliţia, acesta „a tăiat şi a împrăştiat totul, acoperind rămăşiţele cu crengi şi frunze”, şi a dispărut de la locul incidentului. În afară de aceasta, locatarilor li s-a părut stranie şi culoarea buturugilor, care au fost arse şi ulterior vopsite cu albăstreală.

Problema n-ar fi atît de strîngentă, dacă copacii în cauză n-ar creşte la marginea rîpei, iar rădăcinile acestora protejează contra alunecărilor de pămînt, care ameninţă casele din apropiere.

În urma plîngerii locuitorilor cazul a fost fixat de poliţie, după ce dosarul a fost transmis spre examinare Inspectoratului central de poliţie. Ulterior plîngerea a fost restituită sectoristului, deoarece n-a fost stabilită persoana, acuzată de tăierea ilicită a copacilor.

Directorul Asociaţiei de gospodărire a spaţiilor verzi din capitală Eliferii Haruţa comentează incidentul în felul următor: „actualmente sectoristului trebuie să identifice persoana vinovată de tăierea ilicită a copacilor. În cazul refuzului persoanei de a prezenta careva documente care confirmă autorizaţia de tăiere a copacilor asupra ei poate fi aplicată o amendă de la 800 pînă la 2000 lei, în funcţie de înălţimea copacului. Unele amenzi ajung chiar pînă la 3000 lei”.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?