X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Mandatii: Timpul cîștigurilor ușoare în agricultură a trecut (VIDEO)

14 aug. 2014,, 09:00   Economie
6640 1
Foto: noi.md
„Timpul randamentelor ușoare și veniturilor de 300 la sută din vînzarea producției agricole a plecat pentru totdeauna. Și nu mă voi mira dacă foarte curînd mulți fermieri pur și simplu vor falimenta, sau își vor continua existența jalnică o perioadă foarte scurtă de timp”, a declarat pentru NOI.md președintele Asociației Exportatorilor și Importatorilor de Cereale „Agrocer”, Aliona Mandati.

Interlocutoarea a menționat că singura cerință față de guvern astăzi este identificarea mijloacelor financiare necesare pentru acoperirea la maxim a pierderilor generate de embargoul rusesc, adică să li se compenseze măcar cheltuielile.

„Și aici apare primul paradox: cineva a investit 1,5 lei în fiecare kilogram de mere, iar alții, ca mine, de exemplu, au cheltuit 3 lei. Și de ce compensația trebuie să fie egală pentru toți? Mie nu doar nu îmi pare rău, or eu am acționat conștient, dar chiar mă bucur: 95 la sută din merele mele sunt de calitate superioară, corespund tuturor normelor europene. Eu am frigider pentru o tonă de producție, este instalată o linie de sortare, foarte curînd voi procura și una de ambalare. Așa că eu nu-mi fac griji astăzi în privința realizării roadei”, a menționat fermierul.

Mai mult, întreprinzătoarea intenționează să … procure mere de la alți producători, desigur, de calitatea și standardele necesare și să le vîndă ulterior.

„Încă nu toate livezile mele au intrat în rod și eu nu voi putea onora în deplină măsură contractele încheiate deja cu importatorii din România, Marea Britanie și Dubai. Iar să încep cu încălcarea contractelor, nu-mi stă în fire”, a precizat președintele.

Ea a recunoscut, de asemenea, că intenționează să în curînd să valorifice piețele din Qatar și Egipt. „Merele noastră sunt mai gustoase și mai dulci decît cele poloneze, spre exemplu, iar locuitorii acestor țări sunt amatori de dulciuri”, a conschis Mandati.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?