Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Bodrug: Microbuzele devin un adevărat pericol pentru cetățenii Moldovei

4 iul. 2014,, 17:20   Societate
4798 3
Foto: ipn.md
„Șoferul de maxi-taxi care a lovit mortal un copil de 5 ani pe trecerea de pietoni a fost reținut pentru 72 de ore. Am solicitat instanței de judecată să elibereze mandat de arest pe numele șoferului”, a comunicat pentru NOI.md șeful Inspectoratului General de Poliție, Ion Bodrug.

În cartierul Telecentru din Chișinău, în regiunea Gării de Sud, un microbuz de pe ruta nr. 120 a accidentat o fetiță de 5 ani pe trecerea de pietoni. Potrivit unui comunicat de presă al Direcţiei Poliţie, fetiţa, originară din oraşul Hînceşti, a decedat la spital. La volanul microbuzului de rută se afla un bărbat de 37 ani, originar din raionul Soroca. Acesta a fost reţinut pentru 72 de ore şi riscă pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 3 pînă la 7 ani.

„Numai instanța de judecată poate stabili vinovăția șoferului, dar sînt absolut convins că acesta va fi condamnat. Copilul se afla pe trecerea de pietoni, despre ce fel de scuze poate fi vorba?”, a subliniat funcționarul.

Potrivit lui Bodrug, „microbuzele de rută au devenit un adevărat pericol pentru viața cetățenilor Moldovei”. „Practic peste o zi se produc accidente cu implicarea microbuzelor”.

„De menționat, că de toate aceste nevoi este acuzată... poliția. Nu cei care eliberează licențe pentru transportul de călători fără a verifica starea tehnică a mijlocului de transport, prezența lucrătorului medical în cadrul firmei care ar verifica în fiecare dimineață starea în care se află șoferii. Au oare aceste firme posibilitatea să verifice în fiecare dimineață și seară starea tehnică a mașinilor”, a continuat șeful Inspectoratului General de Poliție.

„Nu neg că există și vina noastră de situația din acest domeniu, dar noi nu putem fizic să punem cîte un polițist la fiecare microbuz sau să plasăm polițiști la toate colțurile de drum. Abia după tragedia de ieri, care nu e prima de acest fel, primarul general al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, «și-a amintit» că ar trebui cumva de schimbat situația prin retragerea licenței administratorilor de rută”, a conchis Bodrug.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?