Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Locuitorii Moldovei contractează mai puține credite

3 iul. 2014,, 13:30   Economie
4785 0
Foto: maxpark.com
Volumul creditelor acordate în lei, în luna mai 2014, a constituit 1,46 miliarde de lei sau cu 6,3% mai puțin, comparativ cu luna precedentă, informează NOI.md.

Potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei, volumul creditelor în lei acordate persoanelor fizice în luna mai 2014 a constituit circa 430 de milioane de lei, cu 5% mai puțin decît în aprilie 2014. Volumul creditelor în lei contractate de persoanele juridice s-a redus cu 7% și s-a cifrat la 1,03 miliarde de lei.

Volumul creditelor de consum în lei acordate persoanelor fizice, în luna mai 2014, a însumat 226,5 milioane de lei, la fel ca în luna precedentă. Creditele de consum au fost acordate la o rată medie a dobînzii de 12,53% anual (în aprilie 2014 – 12,44%). Cea mai mică rată a dobînzii a fost la creditele de consum acordate persoanelor fizice pe o perioadă de la 1 pînă la 3 luni – 11,48% anual, iar cea mai înaltă – la creditele acordate pe un termen de pînă la o lună – 15,13% (în aprilie 2014 – 14,62%).

Volumul creditelor ipotecare acordate în lei de bănci persoanelor fizice, în luna mai 2014, a însumat 75,2 milioane de lei sau cu 2,4% mai mult decît în luna aprilie 2014. Creditele pentru construcții au fost acordate, în luna mai 2014, la o rată medie a dobînzii de 9,88% anual (în aprilie 2014 – 9,9%). Rata medie la creditele acordate pe un termen de la 1 pînă la 2 ani a fost de 10,52% (în aprilie 2014 – 14,67%), pe un termen de la 2 pînă la 5 ani – 10,29% anual (9,51%), pe un termen mai mare de 5 ani – 9,84% anual (9,82%).
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?