X 
Transnistria stiri: 1399
Preşedintele stiri: 4052

Un avion american de luptă s-a prăbuşit într-un cartier rezidenţial din California (VIDEO)

5 iun. 2014,, 15:04   Externe
4743 1
Foto : lenta.ru
Un avion de luptă american s-a prăbuşit într-o zonă rezidenţială din Imperial Valley, sudul Californiei. Cel puţin două case au fost cuprinse de flăcări, dar nimeni de la sol nu a fost rănit.

Pilotul a reuşit să se catapulteze la timp şi a scăpat nevătămat.

Focul a fost stins rapid de către forţele de intervenţie, dar locuinţele sunt distruse în proporţie de 90%.

Aeronava, de tip AV-8B Harrier, făcea parte din escadrila Third Marine Aircraft Wing, de la baza aeriană Yuma, din Arizona, a declarat Cpl. Melissa Lee, purtătorul de cuvânt al Marine Corps Air Station Miramar.

Oficialii precizează că pilotul s-a catapultat în siguranţă şi a aterizat cu paraşuta la aproape 200 de m distanţă de locul unde se prăbuşise avionul.

Deocamdată nu au fost furnizate informaţii referitoare la cauzele accidentului.

Este al doilea eveniment de acest gen înregistrat în mai puţin de o lună de zile, în care este implicat aceelaşi tip de aparat. Un alt Harrier s-a prăbuşit inexplicabil în ziua de 9 mai, într-o zonă deşertică, în apropiere de Phoenix. Şi în acest caz, pilotul a reuşit să declanşeze la timp catapulta şi nimeni de la sol nu a vut de suferit.

Coincidenţa este şi mai mare dacă avem în vedere că avionul de vînătoare aparţinea aceleiaşi baze aeriene de la Yuma.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?