Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Diacov le-a reproșat găgăuzilor lipsa de înțelegere (VIDEO)

29 mai. 2014,, 10:00   Societate
4935 6
Foto: noi.md
Președintele de onoare al Partidului Democrat, copreședintele Comisiei mixte a Parlamentului și Adunării Populare a Găgăuziei Dumitru Diacov este convins că poporul găgăuz nu are închipuire despre proiectul de lege potrivit căruia autonomia trebuie să primească cinci locuri în parlamentul țării. Această opinie politicianul și-a exprimat-o la Comrat, relatează NOI.md cu referire la portalul de știri Gagauzinfo.md.

Vorbind despre modificarea legislației electorale a Moldovei, Diacov nu a exclus că „cîndva în viitor deputații vor fi aleși pe circumscripții”, însă „pînă la alegeri acest lucru nu este posibil”.

„Eu nu sînt împotriva ideii ca fiecare teritoriu să-și poată delega deputații. În discuții private voi sînteți de acord că adoptarea proiectului de lege pînă la alegeri nu este posibilă, iar acum, în fața camerelor, rupeți cămașa de pe voi. Eu îi înțeleg pe oamenii care stau la această masă, care reprezintă Găgăuzia și se gîndesc că noi îi vom trimite în parlament pe Vasea, Fedea, iar partidele nu au ce hotărî acolo”, a declarat copreședintele comisiei.

În replică, deputatul Adunării Populare Ivan Topal a spus că poporul va decide pe cine să trimită în parlament, și nu deputații. Însă Dumitru Diacov este convins că „poporul (Găgăuziei) nu are nicio idee în chestiunea ce ține de cote”.

Reprezentanții societății civile prezenți la ședință au menționat că opinia lui Diacov este greșită și că „poporul găgăuz vrea să fie reprezentat în parlament”.

„Poporul nostru discută această temă și înțelege perfect totul. Dacă veți studia rezultatele alegerilor locale în Găgăuzia, vă veți convinge că candidații independenți au o trecere mai bună în organele locale decît reprezentanții partidelor. Și acesta e un fapt. Și că găgăuzii sînt interesați să fie reprezentați în parlament – tot e un fapt”, a declarat reprezentantul sectorului neguvernamental Anatoli Mavrodi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?