Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Congresul SUA ar putea adopta o rezoluţie cu privire la integritatea teritorială şi suveranitatea Republicii Moldova

27 mai. 2014,, 12:19   Politică
6507 8
Foto: parlament.md
Congresul SUA ar putea adopta o rezoluţie cu privire la integritatea teritorială şi suveranitatea Republicii Moldova. Subiectul a fost discutat luni, în cadrul unei întrevederi dintre preşedintele Parlamentului, Igor Corman, cu o delegaţie de senatori americani, formată din cinci membri ai Partidului Republican din SUA: James Inhofe, Jeff Sessions, Deb Fischer, Tim Scott şi John Barrasso.

Agenţia "Infotag" relatează, cu referire la Serviciul de presă la Parlamentului, că senatorii americani l-au informat pe preşedintele legislativului moldovean că proiectul Rezoluţiei a fost înregistrat în Congresul SUA de către James Inhofe la 3 aprilie curent şi semnat de alţi patru membri ai delegaţiei care a venit la Chişinău.

Oficialii americani şi-au exprimat susţinerea pentru integritatea şi suveranitatea ţării, menţionînd că se află în Republica Moldova pentru a-şi afirma sprijinul şi a identifica noi parteneriate de cooperare. Igor Corman a exprimat gratitudine pentru promovarea şi susţinerea rezoluţiei, menţionînd interesul Republicii Moldova pentru consolidarea cooperării moldo-americane în diverse domenii.

Tot luni senatorii americani au avut o întrevedere cu premierul Iurie Leancă, în cadrul căreia oficialii au discutat despre posibilitatea sporirii investiţiilor americane în economia Republicii Moldova. "Sîntem recunoscători SUA pentru suportul oferit ţării noastre de-a lungul celor 23 de ani, suport care se face remarcat prin calitatea sa. Cel mai bun exemplu în acest sens poate fi numit drumul Sărăteni-Soroca, construit în cadrul Programului Compact", a menţionat Iurie Leancă.

Totodată, şeful Guvernului a mai spus că proiectele de dezvoltare a infrastructurii, desfăşurate în cadrul Programului Compact al Fondului "Provocările Mileniului", sînt un model de eficienţă şi administrare responsabilă a asistenţei financiare.

Părţile s-au referit şi la situaţia din regiune, pledînd pentru restabilirea ordinii de drept.

Vizita la Chişinău a oficialilor americani face parte dintr-un turneu care include Europa, Orientul Mijlociu şi Africa. Contactele bilaterale s-au intensificat la nivelul Congresului, Departamentului de Stat şi Senatului, după lansarea Dialogului Strategic pe 3 martie în cadrul vizitei prim-ministrului Iurie Leancă la Washington.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?