Eurovision stiri: 525
Cazul Filat stiri: 350
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4024

Ştanski s-a încurcat în aspiraţiile RMN şi şi-a acuzat colegii de minciună

16 mai. 2014,, 10:03   Societate
3211 3
Foto: noi.md
Într-un interviu pentru compania teleradio ARD din Germania, referindu-se la viitorul republicii, ministrul afacerilor externe al nerecunoscutei RMN, Nina Ştanski, a declarat că recunoaşterea statului nu este doar un vis, ci un scop ce stă în faţa întregii societăţi transnistrene, comunică NOI.md cu referire la pagina oficială a instituţiei.

Totodată, şefa diplomaţiei externe a Transnistriei şi-a exprimat încrederea că „în prezent, formatul „5+2” este singura platformă multilaterală eficientă pentru firavul proces de negocieri”, dar imediat a acuzat UE de iresponsabilitate.

Ea a declarat că Uniunea Europeană, în calitate de observator în formatul de negocieri „5+2”, nu are dreptul să iniţieze acţiuni ce ar putea prejudicia situaţia părţilor.

„Faptul că Moldova şi UE astăzi se implică în noi relaţii comerciale, ignorînd în totalitate interesele transnistrene, ne poate aduce pe noi în pragul unui colaps social-economic. Reformatarea relaţiilor comercial-economice UE-RM este prematură, iresponsabilă şi periculoasă, inclusiv pentru firavul proces de negocieri”, a menţionat diplomatul.

„În condiţiile în care relaţiile comercial-economice dintre Moldova şi Transnistria nu sînt reglementate şi noi pînă în prezent ne aflăm în condiţiile unei blocade economice totale, este imoral să iniţiezi noi regimuri comerciale”, a adăugat Ștanschi.

Comunitatea experţilor îşi pune o întrebare rezonabilă: cînd e sinceră doamna Ştanski – atunci cînd vorbește despre speranţa la recunoaşterea internaţională a RMN sau cînd îşi exprimă îngrijorarea privind viitorul procesului de negocieri în problema transnistreană?! La ce bun atunci e procesul de negocieri şi cheltuielile de timp şi de bani pentru numeroasele deplasări peste hotare?! Cu atît mai mult nu este frumos din partea Ninei Ştanski, consideră experţii, să-şi acuze de minciună colegii de guvernare. Despre ce activitate economică a întreprinderilor din regiune putem vorbi în condiţiile unei „blocade totale”?!

Acelaşi comitet vamal al republicii declară deodată despre creşterea comerţului extern al Transnistriei în ianuarie-aprilie 2014 pînă la $783,1 milioane, ceea ce constituie cu 15,37% mai mult faţă de perioada similară a anului trecut.

Totuşi asemenea declaraţii contradictorii ale doamnei Ştanski sînt la ordinea zilei. Referindu-se la aceeaşi condiţie prealabilă de a nu întreprinde acţiuni şi sancţiuni ce ar putea afecta interesele populaţiei de pe ambele maluri ale Nistrului, ministrul uită cu desăvîrşire de principii în problema accesului fermierilor moldoveni din stînga Nistrului la pămînturile sale situate de partea cealaltă a traseului Tiraspol-Camenca.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?