X 
Transnistria stiri: 1399
Preşedintele stiri: 4053

Comuniștii și Socialiștii boicotează ședința Parlamentului (VIDEO)

6 dec. 2013,, 12:12   Politică
4605 4
Foto: noi.md
Deputații din partea Partidului Comuniștilor și Partidului Socialiștilor boicotează ședința de astăzi a Parlamentului. Și de această dată, parlamentarii comuniști și-au exprimat nemulțumirea că majoritatea parlamentară nu a susținut proiectul prezentat de PCRM privind crearea unui grup de lucru pentru elaborarea Declarației de condamnare a deciziei Curții Constituționale din 5 decembrie, transmite NOI.md.

„Sîntem indignați de faptul că majoritatea nu a decis să vină în apărarea statalității țării. În semn de protest, părăsim această ședință rușinoasă a Parlamentului”, a declarat deputatul comunist Eduard Mușuc.

Totodată, și Igor Dodon a declarat că socialiștii părăsesc ședința legislativului, pentru că majoritatea parlamentară nu a susținut propunerea PCRM. Nu înainte însă ca să susțină un proiect cu privire la troleibuze. „Atunci noi o să amînăm acest proiect pentru mai tîrziu”, a spus spicherul Igor Corman.

De asemenea, Igor Dodon a îndemnat democrații să susțină inițiativa propusă de socialiști, care prevede luarea unei decizii pe marginea hotărîrii Curții Constituționale.

În același timp, președintele PDM, Marian Lupu, l-a îndemnat pe Igor Dodon să susțină propunerea democraților privind inițierea unui referendum.

„Invităm să susțineți inițiativa PDM și să inițiem un proiect de hotărîre referitor la organizarea unui referendum. În acest context sperăm că socialiștii vor susține această inițiativă”, a spus Marian Lupu.

Astăzi liderul PDM a spus că limba pe care o vorbește este moldovenească și pledează pentru organizarea unui referendum privind limba oficială a Republicii Moldova.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?