Eurovision stiri: 525
Cazul Filat stiri: 350
Transnistria stiri: 1430
Preşedintele stiri: 4020

Moldova a redus consumul de gaze naturale rusești

12 noi. 2013,, 13:00   Economie
5282 6
Foto: noi.md
În ianuarie-septembrie 2013 livrările de gaze naturale pe teritoriul Republicii Moldova, fără regiunea transnistreană, s-au redus cu 3,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi au constituit 641 milioane de metri cubi, transmite NOI.md.

Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, cel mai mult şi-au diminuat consumul instituțiile de stat, cu 12,7% - pînă la 28,6 mil. metri cubi. Consumatorii casnici și-au diminuat consumul cu 6,1% (194,4 mil. metri cubi), iar sectorul energetic – cu 5% (269,2 mil. metri cubi). Creşterea consumului s-a înregistrat doar în cazul agenților economici – 148,8 mil. metri cubi, cu 5,9% mai mult faţă de perioada similară a anului trecut.

În structura consumului de gaze, cea mai mare cotă, de 42%, a revenit întreprinderilor din sectorul energetic. Ponderea consumatorilor casnici a fost de circa 30%, a agenţilor economici – 23%, iar a instituţiilor bugetare – de 4,5%. Livrările de gaze naturale, în expresie valorică, au constituit circa 3,9 mld. lei, cu 1,7% mai puţin decît în ianuarie-septembrie 2012.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?