|
Foto: arena.md |
Propunerea comuniștilor din cadrul Consiliului Municipal Chișinău privind inițierea unui referendum în legătură cu demiterea primarului capitalei, Dorin Chirtoacă a fost făcută de ochii lumii. De fapt, PCRM nu are interes să-l demită pe Dorin Chirtoacă, în condițiile în care de pe urma organizării referendumului avea să cîștige PSRM. De această părere este expertul în politologie, Vasile Croitoru și a fost făcută în cadrul unui interviu pentru NOI.md.
Vasile Croitoru susține că Partidul Comuniștilor din Republica Moldova dorește să revină la guvernare cu orice preț. ”Intenția comuniștilor de a-l demite pe Dorin Chirtoacă a fost de ochii lumii. PCRM a vrut doar să dea de înțeles socialiștilor că-i susține, deși era convins că referendumul nu va avea loc. În realitate, PCRM nu-și dorea demiterea primarului pentru că aveau de cîștigat socialiștii. Însă a făcut acest pas ca să-i atragă pe socialiști de partea lor pentru a lovi la nivel central și a realiza revoluția de catifea. Ei vor cu orice preț să revină la guvernare. Dacă provoacă alegeri anticipate, le vor cîștiga. Asta a fost de fapt ținta lor”, a precizat politologul.
Amintim că ieri, 24 octombrie, în cadrul ședinței CMC a fost pus la vot un proiect de decizie privind inițierea unui referendum în legătură cu demiterea primarului de Chișinău, Dorin Chirtoacă.
Inițiativa a eșuat pe motiv că n-a acumulat numărul de voturi necesare din partea consilierilor.
Adăuga comentariu