X 
Transnistria stiri: 1426
Eurovision stiri: 509

Motivul principal al scumpirii combustibilului în Moldova este deprecierea leului

16 oct. 2013,, 10:21   Economie
3802 0
Foto: noi.md
Motivul principal al scumpirii combustibilului în Moldova este deprecierea valutei naționale, transmite NOI.md. Potrivit Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), pînă în prezent, peste 10 companii petroliere au informat Agenția despre intenția de a majora prețurile la carburanți – gaz lichefiat, benzină și motorină. Calculele petroliștilor arată că prețurile cu amănuntul la gazul lichefiat ar urma să crească cu 45-60 de bani, la benzină – cu 20-40 de bani, la motorină – cu 45-90 de bani.

Potrivit ANRE, prețurile de import la gazul lichefiat, în ultimele patru luni, au fost în creștere, în luna septembrie prețul mediu fiind mai mare decît cel din iunie cu 164 dolari/tona (+26,8%) sau cu 2177 lei/tona (+28,1%), ajungînd la 777 dolari/tona. Prețurile de import la benzină actualmente nu sînt mai mari, comparativ cu perioada în care anterior au fost stabilite prețurile de comercializare cu amănuntul (februarie 2013). Prețul mediu de import al benzinei în septembrie a constituit 1 047 dolari/tona sau 13 363 lei/tona, ce este cu 16 dolari/tona (1,5%) mai mic decît cel din ianuarie (luna premergătoare celei de majorare a prețurilor) și cu 73 dolari/tona (6,5%) mai mic decît cel din februarie.

Însă avînd în vedere deprecierea valutei naționale în această perioadă cu 6-8%, prețul mediu de import al benzinei în septembrie a crescut cu 451 lei/tona (3,5%) față de cel din luna ianuarie, însă a fost cu 311 lei/tona (2,3%) mai mic decît cel din luna februarie. În primele zile ale lunii octombrie prețul de import s-a diminuat pînă la 989 dolari/tona. În cazul motorinei, prețul mediu de import din luna septembrie a constituit 1 026 dolari/tona sau 13 121 lei/tona, fiind doar cu 9 dolari/tona (0,9%) mai mare decît în ianuarie și cu 16 dolari/tona (1,5%) mai mic decît în februarie. În valuta națională prețul de import a fost în creștere, atît față de luna ianuarie, cît și față de februarie, cu 6,3% și, respectiv, 4,1%. În perioada 1-6 octombrie, prețul de import s-a micșorat cu 3,6% - în dolari SUA sau cu 1,7% în lei moldovenești.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

La ce etnie vă atribuiți?