Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Decor LED, grafică 3D și alte inovații la Festivalul ”Invită Maria Bieșu”

6 sep. 2013,, 12:35   Societate
3109 0
Foto: europalibera.org
Cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional ”Invită Maria Bieșu” începe în această seară la Teatrul Național de Operă și Balet. Evenimentul se anunță a fi unul plin de surprize pentru public. Pe lîngă un repertoriu bogat al interpreților de operă, care vor veni din opt țări, admiratorii acestui gen de muzică vor avea parte și de un spectacol excepțional.

În premieră, anul acesta, opera ”Aida” de Giuseppe Verdi, care, de altfel, va da startul festivalului, va avea un decor inedit proiectat video pe un ecran LED.

O altă surpriză pregătită de organizatori va fi prezența pentru prima dată la festival a Teatrului Muzical de Cameră ”Boris Pokrovski” din Moscova.

Totodată, în cadrul evenimentului, pentru a doua oară se va desfăşura un concurs internaţional de interpretare "Maria Bieşu", la care s-au înscris 36 de tineri interpreţi din mai multe state, printre care Germania, SUA, Austria, Rusia sau Italia.

Gala laureaților se va desfășura pe 15 septembrie.

Menționăm că pentru organizarea ediției din acest an Ministerul Culturii a alocat peste 2 milioane de lei. Festivalul a fost fondat de primadona operei naţionale, Maria Bieşu, prima ediţie desfășurîndu-se în septembrie 1990.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?