Eurovision stiri: 525
Cazul Filat stiri: 350
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4022

Ministerul Justiţiei a dispus controlul asupra activităţii unui grup de notari publici

12 aug. 2013,, 12:30   Societate
2843 0
Foto: noi.md
Ministerul Justiţiei va efectua un control privind activitatea unui grup de notari publici suspectaţi de faptul că ar fi legalizat acte civile false.

Potrivit Agenţiei "Infotag", cu trimitere la informaţiile prezentate de Ministerul Justiţiei, anterior, autorităţile statului au fost sesizate de consulatele României şi Italiei, care au depistat acte de stare civilă falsificate şi legalizate notarial.

Amintim că problema legalităţii actelor de stare civilă a fost pe agenda Ministerului Justiţiei în cadrul vizitei preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie din România, Monica Cămărăscu, din luna iulie curent. În cadrul întrevederii a fost semnalată o evoluţie, astfel încît, dacă la începutul anului 2012, erau depistate zilnic circa 10-20 de acte notariale false întocmite de către notarii moldoveni pentru solicitanţii cetăţeniei româneşti, în prezent sînt depistate cîte 10-20 de acte lunar.

În acest context, ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, a dispus un control rigid pentru notarii publici bănuiţi că ar fi legalizat acte de stare civilă false. La această etapă urmează să fie verificată activitatea a şase notari publici, iar în cazul în care vor fi depistate nereguli, aceştia vor fi sancționaţi disciplinar, pînă la retragerea licenţei.

Primele birouri notariale private au apărut în Moldova acum 15 ani. La ora actuală, pe teritoriul Republicii Moldova activează 300 de notari.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?