Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

MS nu va sancționa medicii care foloseau instrumente industriale în tratamentul pacienților

7 aug. 2013,, 12:38   Societate
2710 2
Foto: afi.md
Ministerul Sănătăţii nu este în drept să aplice sancţiuni disciplinare angajaţilor din instituţiile medicale. Despre aceasta anunță instituția într-un comunicat despre rezultatele anchetei privind utilizarea dispozitivelor neautorizate în cadrul Spitalului Clinic Municipal pentru Copii “Valentin Ignatenco”. Sursa citată susține că responsabili de această situație, conform legii, sînt autorităţile publice locale, transmite NOI.md.

În comunicat se relatează că Ministerului Sănătății doar are dreptul de a notifica autorităţile despre abateri de la normele în vigoare, acțiune pe care au și întreprins-o în ziua în care a fost făcută publică informaţia referitoare la utilizarea dispozitivelor neconforme la spitalul „Valentin Ignatenco”.

De asemenea, Comisia pentru investigarea cazului de folosire a instrumentelor neautorizate pentru efectuarea intervenţiilor chirurgicale a stabilit că faptele relatate în reportajele mass-media reprezintă consecinţele unui conflict intern.

“Rezultatele investigaţiei demonstrează că faptele relatate în reportajele mass-media reprezintă consecinţele unui conflict intern, pe care administraţia spitalului nu a fost capabilă să-l soluţioneze. De asemenea, s-a stabilit că medicii au admis abateri de la protocoalele de tratament prin implicarea infirmierei în procedura intervenţiei. Totodată, medicii nu au avut acordul rudelor în formă scrisă pentru filmarea şi plasarea pe reţelele de socializare a materialului video, iar complicaţia intraoperatorie privind perforarea cutiei toracice nu s-a confirmat”, susține sursa citată.

Imaginile cu chirurgii din Republica Moldova care operează cu o bormaşină şi cu un cleşte ruginit au făcut înconjurul lumii.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?