Zinaida Greceanîi: Oamenii sunt cei mai importanți, fiecare persoană în parte cu toate bucuriile și grijile sale

Zinaida Greceanîi: Oamenii sunt cei mai importanți, fiecare persoană în parte cu toate bucuriile și grijile sale

Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Zinaida Greceanîi a făcut totalurile acestui an și a vorbit despre planurile pentru anul viitor într-un interviu acordat portalului informațional NOI.md.

-Zinaida Greceanîi, care sunt rezultatele obținute de PSRM în acest  an? Ce a realizat Partidul Socialiștilor în anul 2017?

- Anul a fost foarte dificil. Guvernul și majoritatea parlamentară au încercat din răsputeri să rămînă la putere. Ei au pus pe seama cetățenilor o datorie de 25 de miliarde de lei; au început implementarea reformei sistemului de pensii, care prevede majorarea vîrstei de pensionare; au pus bețe în roate în activitatea președintelui; au blocat inițiativele PSRM sau, mai degrabă, au luptat cu propriul popor.

Cu toate acestea, Partidul Socialiștilor a urmat pas cu pas calea planificată. Apropo, în acest an, Partidul a marcat solemn a 20-a aniversare de la fondare.

Din ceea ce s-a realizat, voi remarca mobilizarea electoratului în sprijinul poziției PSRM și a Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, în întreaga țară. Acest lucru este evidențiat de rezultatele numeroaselor sondaje de opinie, care au avut loc recent. Partidul Socialiștilor și-a apărat ferm pozițiile în toate raioanele republicii, în pofida opoziției majorității de la guvernare.

Astfel, la 24 septembrie - ziua în care trebuia să aibă loc referendumul național inițiat de Președintele Republicii Moldova - am organizat acțiuni de protest împotriva activității Guvernului și a Curții Constituționale controlate de majoritatea de la guvernare, care a blocat voința poporului.

Mitingurile s-au desfășurat în nordul, sudul și în centrul țării și au adunat zeci de mii de susținători. Oamenii și-au exprimat în unanimitate sprijinul deplin pentru acțiunile și inițiativele Președintelui ales de popor al Republicii Moldova, Igor Dodon. Iar la 7 octombrie a avut loc Consiliul Republican al Partidului Socialiștilor, care a lansat Campania națională de consultare cu poporul și colectarea de semnături în sprijinul formei prezidențiale de guvernare. Ne-am propus să colectăm 1,5 milioane de semnături pînă în februarie 2018. În urma rezultatelor Campaniei de colectare a semnăturilor, la următorul congres al Partidului Socialiștilor, se va decide introducerea ideii privind republica prezidențială în programul electoral al PSRM, cu care vom merge la alegerile parlamentare din 2018.

Socialiștii au organizat și au desfășurat Referendumul de revocare din funcție a lui Dorin Chirtoacă. Activiștii noștri au făcut o muncă enormă, pentru care ne exprimăm recunoștința. Ne-am asigurat că majoritatea chișinăuienilor susțin PSRM. Suntem recunoscători locuitorilor Chișinăului pentru sprijinul lor și îi asigurăm că vom fi întotdeauna alături.

În ceea ce privește boicotul, inițiatorii lui au obținut de fapt o înfrângere evidentă, poziția lor era de scurtă durată. Dacă referendumul ar fi avut loc, iar oamenii ar fi votat împotriva demisiei lui Chirtoacă - aceasta ar fi fost victoria oponenților noștri. Astfel vorbim despre consolidarea poziției Partidului Socialiștilor. În plus, prin munca activă, socialiștii au reușit să inițieze cazuri penale împotriva primarului de Chișinău, Dorin Chirtoacă, precum și a tovarășilor săi.

Menționez munca întreprinsă de activiștii Partidului Socialiștilor atît în capitală, cît și în întreaga țară - în cadrul Zilelor de informare a populației care se desfășoară în fiecare lună, și în ceea ce privește lichidarea consecințelor dezastrului natural din luna aprilie a acestui an, și în cadrul zilelor de înverzire și amenajare a teritoriului. Cu toate acestea, socialiștii nu trebuie să aștepte date speciale, lucrări metodice prin țară au loc zilnic.

-Dumneavoastră sunteți și Președintele fracțiunii parlamentare a PSRM. Ce a realizat fracțiunea PSRM în Parlamentul țării? Ce probleme importante au ridicat deputații PSRM la ședințele plenare ale sesiunii de toamnă-iarnă?

- În cadrul ședințelor parlamentului și a comisiilor, deputații fracțiunii PSRM au ridicat cu insistență chestiuni legate de politica bugetar-fiscală, tarifele pentru serviciile comunale, indexarea pensiilor de două ori pe an, propaganda politică în școli, deportarea ilegală a cetățenilor ruși din Moldova.

Fracțiunea s-a pronunțat categoric împotriva modificării articolului 13 al Constituției Republicii Moldova, care proclamă limba moldovenească- limba oficială a Republicii Moldova. După încălcarea evidentă a legislației de către Curtea Constituțională, socialiștii au inițiat o moțiune simplă asupra activității judecătorilor Curții Constituționale, au propus ca judecătorii Curții Constituționale să fie lipsiți de cetățenie dublă și să fie trași la răspundere penală.

Fracțiunea a ridicat și multe alte probleme importante, printre care și desfășurarea audierilor parlamentare privind alimentația copiilor în instituțiile preșcolare, s-au pronunțat împotriva introducerii interdicției democraților privind difuzarea programelor informative rusești și deschiderea biroului NATO în capitală.

Deputații din partea PSRM au adresat mai mult de 1400 de cereri la diferite ministere și departamente cu privire la cererile cetățenilor.

- Ce realizări a obținut PSRM pe arena internațională?

- În acest an, Partidul Socialiștilor a consolidat relațiile internaționale  deja existente și a stabilit altele noi. Deputații fracțiunii parlamentare au participat la lucrările celei de-a 137-a Adunări a Uniunii Interparlamentare (UIP), comisiilor de profil ale Adunării Interparlamentare a statelor membre ale CSI la Sankt Petersburg.

Pentru prima dată în 10 ani, reprezentanții parlamentului moldovenesc reprezentați de membrii PSRM au participat la reuniunea Grupului de prietenie interparlamentară dintre Moldova și Rusia. La inițiativa Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, în componența delegației au fost invitați reprezentanți ai Găgăuziei și Transnistriei. Secretarul executiv al Partidului Socialiștilor, membru al Delegației Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, Vlad Batrîncea, a participat la sesiunea APCE în cadrul căreia a ținut un discurs.

PSRM a consolidat relațiile interparlamentare, dar și interpartinice. În acest an au fost semnate acorduri de cooperare cu partidele de la guvernare din Rusia și Turcia. Ne aflăm la etapa de negociere cu partidele de la guvernare din Azerbaidjan și China. În total, PSRM a semnat deja opt acorduri interpartinice. Reprezentanții aripei de tineret a Partidului Socialiștilor au participat la Festivalul Internațional al Tinerilor și Studenților de la Soci.

- Vi se spune "partid pro-prezidențial", "partidul lui Igor Dodon". Este așa?

- La ultimul congres al PSRM, s-a decis că Igor Dodon rămâne liderul politic al PSRM. Pentru au votat în unanimitate toți participanții la congres. Suntem mîndri de președintele ales de popor al țării și vom susține întotdeauna inițiativele acestuia.

În special, PSRM se pronunță în mod constant pentru statutul de membru cu drepturi depline al Republicii Moldova în Uniunea Economică Eurasiatică și sprijină eforturile depuse de Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, în această direcție.

- Care este motivul pentru care PSRM susține trecerea către republica prezidențială?

- Țara are nevoie de un lider puternic, învestit cu mandatul întregului popor și care are toate împuternicirile necesare pentru a-și realiza programul. Majoritatea cetățenilor susțin această idee. Acest lucru este demonstrat de sondajele sociologice.

- Ce anume întreprind socialiștii pentru a ajuta oamenii din republică sa-și rezolve problemele?

- Partidul Socialiștilor este singurul partid al poporului. Suntem mereu aproape de oameni - în parlament, în consiliile municipale, în instanțe. Membrii PSRM, deputații din parlament, inclusiv eu, săptămînal primesc în audiență mai mulți cetățeni. Locuitorii țării vin la noi cu problemele lor, și mai ales - în ultimă instanță, atunci când aceștia au bătut la ușile diferitelor instituții de stat. Practic vorbim despre probleme de asistență socială, activitatea serviciilor comunale, locuințe, ocuparea forței de muncă, probleme juridice. Avocații, deputații și consilierii municipali se implică activ la soluționarea problemelor. Oamenii sunt, de asemenea, ajutați de Fundația Soluția. Fundația de petiții electronice petiția.md lucrează activ.

- Care sunt planurile partidului pentru anul 2018?

- Ne pregătim pentru alegerile parlamentare. A fost deja planificat un spectru larg de activități, care vor avea loc anul viitor. În 2018, va fi convocat următorul congres PSRM, care va aproba platforma electorală a partidului și va determina lista candidaților, inclusiv în circumscripțiile uninominale. Principala sarcină pentru anul viitor este câștigarea alegerilor parlamentare și obținerea majorității în parlament. Acest lucru ne va permite să realizăm soluțiile pe care le așteaptă oamenii de la noi.

În concluzie, vreau să felicit toți cetățenii țării noastre cu ocazia sărbătorilor de iarnă care se apropie - Anul Nou și Crăciunul! Vă urez pace, bunătate și înțelepciune! Cu toții înțelegem că nu sunt importanți politicienii sau oficialii, ci oamenii - fiecare persoană în parte cu bucuriile și grijile sale. Trebuie să ne respectăm și să încercăm să ne înțelegem unii pe alții. Atunci vom trăi mai bine. Sunt sigură că, în final, va fi așa!

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load