Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Igor Dodon și Zinaida Greceanîi au avut o întrevedere cu șeful Delegației UE în Republica Moldova

23 noi. 2023,, 07:29   Politică
3066 0

Igor Dodon, secretarul executiv al PSRM, împreună cu Zinaida Greceanîi, deputat BCS, președintele de Onoare al PSRM, au avut o întrevedere cu șeful Delegației UE în Republica Moldova, Ambasadorul Jānis Mažeiks, cu care au discutat situația politică actuală din țara noastră.

În cadrul discuției liderii PSRM și-au exprimat îngrijorarea vizavi de practicile actualei guvernări care încalcă toate principiile statului de drept. Igor Dodon și Zinaida Greceanîi s-au referit în special la încălcarea flagrantă a principiului separării puterilor în stat, administrarea statului prin deciziile Comisiei pentru Situații Excepționale, dar și limitarea dreptului la libera exprimarea prin interzicerea abuzivă a unor surse mass-media, în acest context fiind inexplicabilă lipsa reacției din partea ambasadorilor occidentali.

Totodată, Igor Dodon a vorbit despre compromiterea reformei justiției: ”Acest proces care, inițial presupunea reformarea proceselor de administrare a justiției s-a transformat într-un exercițiu de înlocuire a magistraților incomozi puterii cu cei docili. Așa văd lucrurile profesioniștii în domeniul dreptului, dar și întreaga societate. Au fost neglijate criteriile formulate de experții Comisiei de la Veneția în privința cerințelor față de formarea și funcționare a secretariatelor comisiilor de veting și pre-veting și ca rezultat, experții înaintați de partenerii externi au fost manipulați de către angajații secretariatelor în beneficiul unor grupări de interese asociate guvernării”.

De asemenea, socialiștii au remarcat corupția mare în eșaloanele de vîrf ale puterii, precum concursurile trucate, conflictele de interese, delapidările de fonduri și trafic de influență. ”Cetățenilor le este clar că aceste metode reprezintă încălcări și abuzuri ale puterii, iar asocierea UE cu o guvernare coruptă, duce la discreditarea standardelor europene în rîndul populației”, a menționat Igor Dodon.

Referindu-se la modul în care s-a desfășurat campania electorală, Igor Dodon a atenționat asupra încălcării tuturor principiilor unui proces electoral democratic, fapt confirmat de mai multe delegații de observatori independenți. ”Încălcările au fost înfăptuite deschis, fără pic de jenă și au fost vizibile. S-a utilizat la greu resursa administrativă, a fost practicat șantajul financiar, reprimarea concurenților, excluderea ilegală a candidaților, încălcarea prevederilor electorale pe care ei însăși le-au elaborat. Pe de altă parte, PSRM a realizat o campanie transparentă, eficientă, confirmîndu-și poziția de principala forță de opoziție și principala alternativă acestei guvernări”, a adăugat secretarul executiv PSRM.


În altă ordine de idei, liderii PSRM au specificat că ideea vehiculată de actuala guvernare în privința integrării în UE fără Transnistria, este o trădare a intereselor naționale. ”Deciziile referitor la integrarea în oricare uniuni trebuie să fie luate doar de cetățenii acestei țări și doar prin referendum”, a punctat Igor Dodon.

38
0
0
3
7

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?