X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Google o sărbătoreşte pe biofizicianul Rosalind Franklin (VIDEO)

27 iul. 2013,, 08:30   Ştiinţă şi IT
2970 0
Foto: independent.co.uk
Google a sărbătorit, joi, 93 de ani de la naşterea biofizicienei britanice Rosalind Franklin, ale cărei cercetări au contribuit la descoperirea structurii ADN-ului.

Noul logo al Google este reprezentat sub forma unei animaţii. A doua literă "o" din logoul Google prezintă imaginea cercetătoarei britanice, în timp ce litera "l" a fost înlocuită cu imaginea structurii ADN-ului.

Biofiziciana Rosalind Franklin s-a născut la Londra în 25 iulie 1920.

Prin cercetările sale, Rosalind Franklin a avut contribuţii esenţiale la înţelegerea structurilor moleculare ale ARN-ului (acidul ribonucleic), virusurilor, cărbunelui şi grafitului, potrivit guardian.co.uk.

Ea este însă cunoscută mai ales ca fiind "femeia care nu a primit premiul Nobel pentru contribuţia sa la descoperirea structurii ADN-ului".

În perioada în care a cercetat structura ADN-ului, Franklin a lucrat la King's College din Londra, sub îndrumarea lui Maurice Wilkins.

Conform relatărilor, acesta ar fi folosit descoperirile făcute de Rosalind Franklin, fără ca aceasta să ştie, şi le-a arătat prietenilor lui, Francis Crick şi James Watson, care la rîndul lor încercau să descopere structura ADN-ului.

Wilkins, Crick şi Watson au fost recompensaţi cu premiul Nobel în 1962. Ulterior, Crick a recunoscut că cei trei au folosit imaginile realizate de Rosalind Franklin, pentru a-şi formula, în 1953, ipoteza lor cu privire la structura ADN.

Rosalind Franklin a decedat în urma unui cancer ovarian, pe 16 aprilie 1958, la vîrsta de 37 de ani.

Google îşi schimbă logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?