X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Cebotari: Vrem ca infracțiunile comise de agenții economici să fie corectate

1 noi. 2017,, 09:11   Societate
2273 0

Prin proiectul de lege care presupune modificarea unor acte pentru reducerea presiunii instituțiilor de forță asupra antreprenorilor se dorește ca infracțiunile comise de aceștia să fie corectate.

Declarația a fost făcută de ministrul justiției, Vladimir Cebotari, în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune Publika TV, transmite IPN.

Ministrul a menționat că nu se vrea ca agentul economic să fie atras la răspundere penală, dar ca o faptă care a fost comisă să fie corectată și pe viitor să existe siguranța că acest agent economic nu va mai comite aceste încălcări. „Persoana economică este stimulată să-și recunoască vinovăția. Recunoașterea vinovăției înjumătățește posibila pedeapsă ulterioară. Chiar și repararea la o etapă ulterioară a prejudiciului cauzat suspendă executarea pedepsei privative de libertate, iar pentru un șir de acțiuni noi am prevăzut chiar înlocuirea acestei pedepse cu o amendă”, spune ministrul. Vladimir Cebotari consideră că instrumentul de reeducare va fi mult mai eficient.

Vladimir Cebotari susține că scopul principal al proiectului de lege este reducerea presiunii asupra agenților economici. Astfel, va fi interzisă ridicarea serverelor și documentelor, care duce la suspendarea activității agentului economic. Agentul constatator va fi obligat să facă copii ale acestora pentru a fi folosite în cercetări.

Totodată, ministrul menționează că sub incidența acestor modificări legislative nu cad acțiunile de corupție comise de către agenții economici și de spălare a banilor. „Noi încercăm să nu stimulăm activitățile infracționale organizate, noi nu vrem să stimulăm recidiva, noi vrem mai degrabă să fim un bun prieten celor care se comportă cu bună credință față de lege”, susține Vladimir Cebotari.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?