Transnistria stiri: 1402
Preşedintele stiri: 4055

Noi învinuiți în cazul PĂDUREA DOMNEASCĂ trimiși în judecată

19 iul. 2013,, 11:18   Societate
3045 1
Foto: unimedia.info
Încă trei persoane învinuite de procurori în cazul ”Pădurea Domnească” vor compărea în fața instanței de judecată. Potrivit Procuraturii Generale, în calitate de învinuiţi în acest dosar figurează fostul director al Agenţiei Moldsilva, Ion Lupu, fostul director al Rezervaţiei „Pădurea Domnească”, Denis Eremciuc , dar și inginerul de pază şi protecţie al Rezervaţiei Naturale „Pădurea Domnească”, Valeriu Svestun, transmite NOI.md.

Procurorii îi învinuiesc pe aceștia de comiterea a cinci infracţiuni prevăzute de Codul penal, printre care: vînatul ilegal, fals în acte publice, abuz de serviciu, determinare la depunerea declaraţiilor mincinoase şi prezentarea cu bună-ştiinţă a declaraţiilor mincinoase de către martor, acţiuni care au fost săvîrşite în cadrul urmăririi penale.

Cauză penală a fost expediată de procurori pentru examinare Judecătoriei raionului Făleşti, acolo unde pe rol se află şi dosarul fostului vicepreşedinte al Curţii de Apel Chişinău, învinuit de vînat ilegal şi lipsirea de viaţă din imprudenţă a lui Sorin Paciu în timpul partidei de vînătoare din Pădurea Domnească.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?