Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4028

Republica Moldova și România își armonizează total legislația

21 iun. 2013,, 11:15   Politică
4909 3
Foto : rtf.net
Comisia mixtă pentru Integrare Europeană a Parlamentelor României și Republicii Moldova a adoptat o declarația finală pe marginea rezultatelor celei de-a doua ședințe de la Bucuresti, în care membrii săi s-au angajat pînă la următoarea reuniune să pună în aplicare o serie de obiective în domeniul educației, mass-media, comunicații, cultură, transport, administrație publică, muncă, turism, economie, energie și mediu, relatează agenția de presă REGNUM cu referire la serviciul de presă al Parlamentului Republicii Moldova. Documentul, în special, prevede măsuri pentru armonizarea legislației celor două țări în domeniile specificate.

Declarația a fost semnată de co-președinții Comisiei mixte pentru Integrare Europeană a Parlamentului României și Republicii Moldova Florin Constantinescu și Ana Guțu. Comisia a aprobat, de asemenea, anexa la declarație, care prevede un program de întîlniri periodice ale membrilor parlamentului R. Moldova cu membrii comisiilor permanente ale Parlamentului României. Următoarea ședință a comisiei mixte va avea loc la Chișinău, pe 5-6 noiembrie 2013.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?