Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Casa Albă îl atenționează pe Assad să nu comită un nou atac chimic

27 iun. 2017,, 14:10   Externe
1365 0

Casa Albă îl atenționează pe președintele sirian, Bashar al-Assad, să nu comită un nou atac chimic, în caz contrar „el şi forţele sale militare vor plăti un preţ greu”.

Casa Albă are indicii că Siria pregătește un nou atac chimic, precum cel din 4 aprilie 2017, cînd pînă la 100 de persoane, din care foarte mulți copii, au murit. Într-un comunicat Casa Albă avertizează Siria că, în cazul în care regimul de la Damasc va mai comite o astfel de acțiune, SUA vor reacționa.

Statele Unite au identificat potenţiale pregătiri pentru un alt atac cu arme chimice al regimului Assad, care, cel mai probabil, ar cauza uciderea în masă a civililor, inclusiv copii inocenţi. „Dacă Assad efectuează un nou atac criminal folosind arme chimice, el şi forţele sale militare vor plăti un preţ greu”, a declarat Sean Spicer, purtătorul de cuvînt al Casei Albe.

După atacul chimic din Khan Sheikhoun, care a lovit și un spital, Bashar al-Assad a negat faptul că forțele sale se află în spatele acelui atac. În replică, SUA au lansat 59 de rachete Tomahawk asupra bazei aeriene de unde a pornit atacul chimic.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?