Transnistria stiri: 1399
Preşedintele stiri: 4053

Analişti politici: Deciziile CC sînt previzibile, iar vizita lui Füle nu a spulberat incertitudinea

21 mai. 2013,, 10:18   Politică
4467 4
Foto: tribuna.md
Mesajul comisarului european pentru Extindere şi Politică de Vecinătate, Štefan Füle, este foarte clar: UE va sprijini R. Moldova doar dacă va fi stabilitate politică şi vor fi continuate reformele.

Directorul Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroșie, consideră că marea îngrijorare a Bruxelles-ului este determinată de faptul că actuala guvernare nu a demontat sistemul de utilizare a instituțiilor statului în interese de partid și de afaceri, moștenit de comuniști. Acest sistem, potrivit lui Barbăroșie, continuă să fie utilizat de către actuala guvernare, în condițiile în care instituțiile democratice sînt fragile și lipsite de independență decizională. Al doilea mesaj transmis de Füle, în opinia analistului politic, este următorul: „Vreți în UE, noi vă ajutăm, dar faceți-vă temele de acasă”.

„Štefan Füle nu a spus-o, dar cetățenii trebuie să ştie că circa 20 la sută din bugetul țării este asigurat, la capitolul venituri, din susținerea directă a UE. Fără un Guvern împuternicit, Bruxelles-ul nu poate acorda tranșele respective”, spune Arcadie Barbăroșie. Cu referire la summit-ul de la Vilnius, analistul a opinat că Moldova poate aspira doar la parafarea Acordului de asociere.

Directorul Institutului Independent de Studii Strategice, Nicolae Chirtoacă, spune că UE ar putea acorda un sprijin foarte mare pentru relansarea economiei R. Moldova, dar că pe parcursul ultimilor trei ani, șansele de valorificare a acestui ajutor, practic, au fost ratate. Potrivit analistului, Štefan Füle a transmis următorul mesaj: „Morcovul vi l-am arătat. Acum este independența voastră financiară, trebuie să întoarceți creditele. Noi nu o să vă dăm bani, dacă nu va fi stabilizată situația politică. Pentru aceasta, așezați-vă la masa de negocieri și faceți ordine în țară”.

Referitor la deciziile CC, Nicolae Chirtoacă a constatat că ele „nu se înscriu în logica și spiritul Constituției R. Moldova. Acestea pleacă, mai curînd, dintr-un anumit context politic și anumite presiuni politice”. Și Arcadie Barbăroşie și-a exprimat regretul în legătură cu recentele decizii ale CC. Potrivit analistului, aceste decizii, în special cea din 22 aprilie privind interimatul funcției de premier, au deteriorat autoritatea CC de altădată.

Pe 20 mai, CC a declarat drept neconstituțională revocarea din funcție a procurorului general Corneliu Gurin. Anterior, magistrații au anulat, ca fiind ilegală, revocarea din funcție a unor membri ai Guvernului. CC urmează să se pronunțe, mîine, pe marginea constituționalității revocării lui Marian Lupu din funcția de preşedinte al Parlamentului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?