Moldova a devenit membru în două comitete ONU

 Moldova a devenit membru în două comitete ONU

Republica Moldova a fost aleasă, pentru o perioadă de trei ani, în calitate de membru al Comitetului pentru Programe şi Coordonare (2018-2020) şi al Comisiei pentru Dezvoltare Socială (2017-2019) în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Decizia a fost luată la New York în cadrul sesiunii Consiliului Economic şi Social al ONU. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Toate statele membre ale Consiliului, participante la procesul de votare, au susţinut alegerea Republicii Moldova în cele două structuri elective ale ONU.

Comitetul pentru Programe şi Coordonare este un organ subsidiar principal al Adunării Generale a ONU şi al Consiliului Economic şi Social, care are mandatul să cont ribuie la realizarea activităţilor de planificare, programare şi coordonare în cadrul ONU. Comisia pentru Dezvoltare Socială este un organ funcţional al ECOSOC, însărcinat cu examinarea şi promovarea politicilor relevante pentru dezvoltarea socială, iniţiate în baza deciziilor Reuniunii de Nivel Înalt pentru Dezvoltare Socială de la Copenhaga (1995).
 
 
Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load