X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Procedura de selectare a candidaţilor la admitere în instituţii de învăţămînt superior din Rusia a fost modificată

24 apr. 2013,, 09:49   Societate
3102 0
Foto : obzormd.com
Din anul acesta, procedura de selectare în Moldova a candidaţilor la admitere în instituţii de învăţămînt superior din Rusia a fost modificată, au comunicat agenţiei "Infotag" surse din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse în R.Moldova.

Potrivit colaboratorilor misiunii diplomatice, anterior au existat două comisii care i-au selectat pe viitorii studenţi: una din partea Ministerului Educaţiei al Republicii Moldova şi cealaltă unificată, din partea ambasadei, a Centrului de Ştiinţă şi Cultură al Rusiei şi a organizaţiei conaţionalilor din R.Moldova.

"Funcţionarea în paralel a acestora s-a dovedit a fi ineficientă. Uneori, aceiaşi pretendenţi figurau pe listele ambelor comisii, Ministerul Educaţiei uneori acorda preferinţă absolvenţilor şcolilor moldoveneşti cu o pregătire vădit insuficientă", au afirmat sursele citate.

Conducătorul Centrului de Ştiinţă şi Cultură al Rusiei, Valentin Rîbiţki, a precizat că, anul acesta, comisia de lucru unică va fi condusă de Ambasadorul F.Ruse, Farit Muhametşin, personal.

"Moldovei i s-au oferit în total 200 de locuri în instituţii de învăţământ superior din Federaţia Rusă, fără a lua în calcul Transnistria (alte 70 de locuri sînt pentru aceasta - n.r.). Şi acest număr este cu o treime mai mare decît pentru întreaga Ucraină, iar pentru Belarus, de exemplu, se alocă doar 65 de locuri. În total, Federaţia Rusă oferă pentru conaţionalii din întreaga lume 10 mii de locuri de studii în universităţile din ţară", a subliniat Rîbiţki.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?