X 
Transnistria stiri: 1382
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3997

Consilierul preşedintelui a renunţăt la mandatul de membru al CEC

28 ian. 2017,, 11:30   Societate
2937 0

Consilierul Preşedintelui, Maxim Lebedinschi, a renunţat la mandatul de membru al Comisiei Electorale Centrale. Potrivit agenţiei INFOTAG, el a depus o cerere oficială la Biroul Permanent al Parlamentului.

Cererea de demisie a fost depusă pe motivul incompatibilităţii cu noua funcţie a lui Maxim Lebedinschi, de consilier în domeniul juridic şi al relaţiilor instituţionale şi de reprezentant al preşedintelui Republicii Moldova în relaţiile cu Parlamentul şi Guvernul.

"Pentru a nu da o interpretare greşită sau arbitrară legii, am făcut o interpelare la Autoritatea Naţională de Integritate, care este unica autoritate competentă să soluţioneze problemele privind conflictele de interese. Ca să nu ajungem la litigii în instanţă, am decis să-mi dau demisia", a declarat Maxim Lebedinschi.

Parlamentul urmează să examineze cererea de demisie, să o aprobe şi să desemneze un nou membru. Maxim Lebedinschi a fost numit în noua componenţă a Comisiei Electorale Centrale în mai anul 2016. În cadrul campaniei electorale privind alegerile prezidenţiale, el de mai multe ori a apărat în mod deschis interesele candidatului Igor Dodon.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?