Transnistria stiri: 1425
Eurovision stiri: 509
Preşedintele stiri: 4002

Bernanke a găsit modalitatea de a evita defaultul SUA

15 ian. 2013,, 13:33   Externe
3276 0

Foto: noi.md

Congresul SUA trebuie să ridice pragul datoriei de stat pentru a evita defaultul la angajamentele financiare. O declaraţie în acest sens a fost făcută, luni, de președintele Sistemului Federal de Rezerve al SUA (SFR, Banca Centrală Americană), Ben Bernanke.

Potrivit oficialului, măsurile legislative privind majorarea pragului maxim al împrumuturilor de stat nu sînt echivalente sancţionării cheltuielilor suplimentare, relatează „RBC”.

„Majorarea pragului datoriei de stat, care trebuie să fie efectuată periodic de Congres, oferă Guvernului posibilitatea să-şi achite conturile. Această majorare nu creează un nou deficit sau cheltuieli noi. A nu majora pragul datoriei de stat ar însemna acelaşi lucru, dacă o familie, în încercarea de a-şi îmbunătăţi ratingul de credit, ar declara: „Ştiu cum putem economisi bani – nu vom achita cu cardul nostru de credit”, a menţionat Bernanke. Potrivit sefului SFR, pragul datoriei de stat are o semnificaţie simbolică şi nicio ţară nu are asemenea restricţii.

Bernanke a mai menţionat că programul de „atenuare cantitativă” realizat de SFR deja a înregistrat anumite succese, însă este prematur de vorbit despre rezultatele finale. Bernanke şi-a exprimat convingerea că acest program nu va cauza creşterea ratei inflaţiei.


Amintim că, potrivit prognozelor, la sfîrşitul lunii februarie 2013, datoria de stat a SUA va creşte pînă la pragul stabilit prin lege, care constituie 16,4 trilioane de dolari.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?