X 

universul

Astronomii au descoperit cele mai tinere planete din galaxia noastră
20 iun. 2018,, 04:00  
Astronomii au descoperit cele mai tinere planete din galaxia noastrăCele trei planete „nou-născute” reprezintă o descoperire care se află la „frontiera ştiinţei”. Cercetătorii au folosit o nouă tehnică revoluţionară pentru a găsi lumile nou-formate în jurul unei stele tinere aflată relativ aproape de noi.
Astronomii se pare că au găsit cheia formării stelelor
14 iun. 2018,, 00:32  
Astronomii se pare că au găsit cheia formării stelelorAstronomii au descoperit noi cîmpuri magnetice în spaţiu, care pot oferi indicii esenţiale în ceea ce priveşte formarea stelelor şi pot scoate la iveală misterele care stau la baza uneia dintre cele mai celebre imagini celeste: Stîlpii Creaţiei, structură descoperită prima dată de telescopul Hubble. Pentru
Au fost descoperite două sisteme solare ce conţin planete asemănătoare cu Pămîntul
13 iun. 2018,, 01:00  
Au fost descoperite două sisteme solare ce conţin planete asemănătoare cu PămîntulDouă noi sisteme solare au fost descoperite relativ aproape de sistemul nostru. Unul dintre ele se află la 160 de ani lumină de Pămînt şi include trei planetele extrem de similare ca mărime cu Terra. Una dintre cele trei planete are dimensiunea exactă cu cea a Pămîntului, iar celelalte două sînt puţin mai
Pe Pluto au fost descoperite structuri asemănătoare cu cele de pe Pămînt
9 iun. 2018,, 01:30  
Pe Pluto au fost descoperite structuri asemănătoare cu cele de pe PămîntConform unui nou studiu în care au fost analizate imagini cu Pluto realizate de sonda New Horizons în 2015, planeta pitică deţine dune de metan îngheţat la graniţa regiunii Sputnik Planitia. „Atunci cînd am văzut imaginile realizate de New Horizons, am observat din prima că acelea erau dune, dar a fost sur
Așa arată o stea care moare
1 iun. 2018,, 02:30  
Așa arată o stea care moareRecent, o echipă internaţională de astronomi a publicat un studiu potrivit căruia, în aproximativ 5 miliarde de ani, după ce îşi va fi consumat rezerva de hidrogen, soarele nostru se va transforma într-un enorm inel luminos de gaz şi praf stelar denumit nebuloasă. Pentru ca, ulterior, să ajungă la stadiul
TESS a transmis către Pămînt prima imagine FOTO
23 mai. 2018,, 22:01  
TESS a transmis către Pămînt prima imagine - FOTOSonda TESS, deţinută de NASA, a realizat şi trimis către Pămînt prima sa fotografie. Imaginea este compusă dintr-o expunere realizată în 2 secunde cu ajutorul camerelor de la bordul sondei. NASA a declarat că prima imagine ce va avea o calitate ridicată va fi trimisă pe Pămînt în luna iunie. TESS a înregis
Cîmpul magnetic al Pămîntului supravieţuieşte furtunilor solare intense
16 mai. 2018,, 02:03  
Cîmpul magnetic al Pămîntului supravieţuieşte furtunilor solare intenseMMS (Magnetospheric Multiscale), misiunea spaţială a NASA, a ajutat la rezolvarea uneia dintre cele mai mari probleme din astrofizică: atunci cînd o furtună solară loveşte planeta noastră, unde se duce ploaia intensă de energie? Descoperirea explică comportamentul unei zone haotice de la marginea învelişului
Prima hartă 3D a unui nor de gaz cosmic arată că aceste structuri sunt plate precum clătitele
15 mai. 2018,, 23:02  
Prima hartă 3D a unui nor de gaz cosmic arată că aceste structuri sunt plate precum clătitelePentru prima dată, astronomii au întocmit o hartă tridimensională a unui nor de gaz interstelar. Aceasta explică de ce norul nu a putut forma stele şi poate ajuta la testarea teoriile cu privire la formarea stelelor. Astrofizicienii Aris Tritsis, de la Australian National University din Canberra, şi Konsta
Cum a fost creat de fapt universul
5 mai. 2018,, 04:03  
Cum a fost creat de fapt universulUltima teorie a profesorului Stephen Hawking privind originile universului, la care a lucrat împreună cu profesorul Thomas Hertog, a fost publicată recent, la o lună şi jumătate de la moartea lui. Teoria ce a fost propusă pentru publicare înainte de moartea lui Hawking se bazează pe teoria corzilorşi descr
A fost detectată rotaţia uneia dintre cele mai STRANII stele din univers
5 mai. 2018,, 01:03  
A fost detectată rotaţia uneia dintre cele mai STRANII stele din universEste una dintre cele mai stranii stele din unvers, însă noile observaţii sugerează că ciudăţenia stelară denumită Przybylski se deplasează pe o orbită la fel de ciudată. Steaua Przybylski sau HD 101065 a fost descoperită iniţial în 1960 şi de atunci astronomii au fost fascinaţi de compoziţia chimică ce a
Astronomii au observat o coliziune gigantică în spaţiu
4 mai. 2018,, 03:02  
Astronomii au observat o coliziune gigantică în spaţiuO echipă internaţională de cercetători a observat o coliziune gigantică a nu mai puţin de 14 galaxii, care a avut loc atunci cînd Universul avea doar o zecime din vîrsta de acum. „Faptul că am observat un roi masiv de galaxii este în sine spectaculos”, a precizat Scott Chapman, astrofizician la Dalhousie U
Reuşită de excepţie a satelitului Gaia
28 apr. 2018,, 00:01  
Reuşită de excepţie a satelitului GaiaPeste un miliard de stele au fost cartografiate în 3D cu ajutorul satelitului Gaia deţinut de Agenţia Spaţială Internaţională (ESA). Recent, cercetătorii au publicat un catalog uriaş cu informaţii din cadrul proiectului ambiţios. În cadrul acestuia sînt detaliate aproximativ 1,7 miliarde de stele, peste şa
Universul nu ar trebui să existe
12 apr. 2018,, 02:31  
Universul nu ar trebui să existeDin cauza (sau datorită) unui nou studiu realizat de fizicienii de la CERN, misterul cu privire la antimaterie şi posibilele sale diferenţe faţă de materie se adînceşte. Noul experiment nu a scos la iveală nicio diferenţă între cele două, ceea ce înseamnă că, în mod normal, ar fi trebuit să se elimine reci
Telescopul spaţial Kepler a înregistrat momentul morţii unei stele
30 mar. 2018,, 05:00  
Telescopul spaţial Kepler a înregistrat momentul morţii unei steleTelescopul spaţial Kepler a înregistrat momentul morţii unei stele rare aflate într-un strat dens de praf şi gaze.
Ultima lucrare a lui Hawking poate fi cheia către universurile paralele
21 mar. 2018,, 01:31  
Ultima lucrare a lui Hawking poate fi cheia către universurile paraleleFizicianul Stephen Hawking a lăsat în urmă un ultim studiu, completat pe patul de moarte, care poate contribui esenţial la înţelegerea teoriei cu privire la universurile paralele. Lucrarea prezintă preceptele teoretice care pot sta la baza modului în care o sondă poate explora cosmosul în căutarea unor ind
Elon Mask a anunțat termenul primei lansări a navei pentru zborul spre Marte
12 mar. 2018,, 12:21  
Elon Mask a anunțat termenul primei lansări a navei pentru zborul spre MarteFondatorul companiei SpaceX Elon Musk a declarat că pentru prima oară nava sa pentru zborul spre Marte se va ridica în aer în prima jumătate a anului 2019. El a comunicat acest lucru în cadrul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri la Festivalul anual de tehnologie și cultură din Austin, Texas, transmite
Astronomii au descoperit trei superPămînturi
7 mar. 2018,, 22:30  
Astronomii au descoperit trei super-PămînturiAstronomii de la Center for Astrophysics al Harvard-Smithsonian au descoperit trei planete care orbitează steaua GJ9827, care se află la o distanţă relativ mică de 100 de ani lumină. Cele trei exoplanete au razele de 1,6, 1,3 şi respectiv 2,1 din raza Terrei. Toate intră în cateogria super-Pămînturi, ceea ce
Ce au în comun mintea omului și universul studiu
18 feb. 2018,, 15:15  
Ce au în comun mintea omului și universul - studiu Omenirea a agonizat de-a lungul timpului diverse concepte despre conștiința umană. Unele au fost mai alambicate, altele mai simple, dar noua teorie ar putea să mai elucideze din mister. Acum, un studiu a descoperit un indiciu, care arată cum creierul uman ar putea avea mai multe în comun cu Universul decît ne
A fost creată cea mai realistă copie a universului
6 feb. 2018,, 00:30  
A fost creată cea mai realistă copie a universuluiSpecialiştii au realizat un model simulat a tot ceea ce a fost descoperit pînă în prezent despre univers. În prezent, modelul furnizează predicţii precise care vor duce în viitor la descoperiri uimitoare. Intitulat Illustris: The Next Generation (or IllustrisTNG), specialiştii se aşteaptă ca modelul să extind
O planetămonstru a fost descoperită pe orbita unei stele pitice
2 noi. 2017,, 02:30  
O "planetă-monstru" a fost descoperită pe orbita unei stele piticeO "planetă-monstru", care în teorie nu ar fi trebuit să existe, a fost descoperită pe orbita unei stele pitice cu luminozitate scăzută, spre marea uimire a astronomilor, informează AFP. Această descoperire contrazice actualul model teoretic al formării planetelor care este acceptat pe scară largă în r
Jumătatea dispărută a Universului a fost găsită în cele din urmă
11 oct. 2017,, 00:30  
Jumătatea dispărută a Universului a fost găsită în cele din urmăUn grup internaţional de cercetători a descoperit cele 50 de procente disparate ale materiei vizibile în Univers. S-a dovedit că materia este împachetată strîns între galaxii și grupurile galactice. Preprintul studiului a fost publicat în arhiv.org. Conform modelului cosmologic LAMBDA-Gold Dark Matter
Telescopul Hubble a surprins imagini cu stele care sau aprins în copilăria Universului
11 iul. 2017,, 04:30  
Telescopul Hubble a surprins imagini cu stele care s-au aprins în "copilăria" UniversuluiEfectul natural de lupă cunoscut sub denumirea de lentilă gravitațională, produs de un roi galactic ultramasiv, a ajutat Telescopul Hubble să observe o galaxie foarte îndepărtată care contrazice teoriile existente despre procesul de formare al stelelor din "copilăria" Universului, în primele 3 miliarde de ani
A fost prezentată harta locurilor întunecate din Univers
3 mar. 2017,, 02:30  
A fost prezentată harta ”locurilor întunecate” din Univers Astronomii din SUA, Marea Britanie, Franța, Elveția și Italia au prezentat cea mai detaliată, la ziua de astăzi, hartă a distribuției materiei întunecate în limitele a trei grupuri de galaxii. Studiul dedicat acestui aspect a fost publicat în revista Monthly Notices of the Royal Astronomical Society. Publica
Ce a existat înainte de BigBang
20 oct. 2016,, 16:35  
Ce a existat înainte de Big-Bang Un grup de matematicieni din Canada şi Egipt a analizat o teorie deja existentă despre acest mister, dar şi un grup de ecuaţii pentru a descoperi ce a existat înaintea Big-Bangului, iar în urma studiului, aceştia au descoperit faptul că universul a trecut prin patru etape de formare. Ce a existat
universul
Arşiţa stiri: 199
Jocurile Olimpice stiri: 164
Transnistria stiri: 1415