Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Prima hartă 3D a unui nor de gaz cosmic arată că aceste structuri sunt plate precum clătitele

15 mai. 2018,, 23:02   Ştiinţă şi IT
5533 0

Pentru prima dată, astronomii au întocmit o hartă tridimensională a unui nor de gaz interstelar. Aceasta explică de ce norul nu a putut forma stele şi poate ajuta la testarea teoriile cu privire la formarea stelelor.

Astrofizicienii Aris Tritsis, de la Australian National University din Canberra, şi Konstantinos Tassis, de la Universitatea Creta din Heraklion, Grecia, au examinat norul de gaz din constelaţia Musca, localizată la 490 - 650 de ani lumină de Terra. Ceea ce părea a fi un pai îngust care ar fi fost suficient de condensat astfel încît să poată forma stele se întinde de fapt pe un spaţiu mai larg, au relatat savanţii în revista Science.

Pe cer, norul Musca, numit cîteodată Nebuloasa Dark Doodad, arată ca un şarpe subţire ce se întinde pe aproximativ 26 de ani lumină, scrie Science News.

Forma aparentă a reprezentat o enigmă. Dacă obiectul era cilindru, masa ar fi trebuit să fie suficient de comprimată pentru a forma stele, dar norul nu prezintă semne de formare a stelelor. Totuşi, pe cer, obiectele se văd în două dimensiuni, dar noul studiu arată că acesta se întinde şi în adîncime, avînd o formă plană.

Descoperirea a putut fi realizată cu ajutorul Observatorului Spaţial Herschel, care a analizat cîmpul magnetic al norului. Frecvenţa undelor cîmpului poate scoate la iveală dimensiunea şi forma obiectului.


Multe procese fizice care afectează cînd şi cum se formează stelele, inclusiv cîmpurile magnetice, turbulenţa şi gravitaţia, sînt codificate în forma norului interstelar. Astfel, determinarea formei nebuloasei poate ajuta la elaborarea unor teorii mai bune despre modul în care stelele iau naştere.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?