X 

apartament

Fondul locativ al Moldovei
1 iul. 2015,, 13:00  
Fondul locativ al Moldovei Unui locuitor al Moldovei, în medie pe țară, îi revin 22,8 metri pătrați de suprafață locativă, totodată, în localitatea urbană acest indicator constituie 21,3 metri pătrați, iar în cea rurală – 23,9 metri pătrați, relatează NOI.md. Aceste date sînt citate de Biroul Național de Statistică, care menț
Apartamentele din Chișinău sau ieftinit
9 iun. 2015,, 15:30  
Apartamentele din Chișinău s-au ieftinit Prețurile la apartamentele din Chișinău s-au micșorat nesemnificativ, pentru prima dată în ultimele 6 luni. Totodată, prețurile la locuințe în capitală scad cu ritmuri mai mici decît se așteaptă puținii potențiali cumpărători, informează NOI.md. Potrivit datelor Bursei Imobiliare „Lara”, în luna mai, pre
Caşu Chirtoacă a scuipat în sufletele a 10 mii de familii care îşi aşteaptă locuinţele sociale
4 iun. 2015,, 12:45  
Caşu: Chirtoacă a scuipat în sufletele a 10 mii de familii care îşi aşteaptă locuinţele sociale „Acţiunile actualului primar întotdeauna au trezit cel puţin nedumerire din partea locuitorilor municipiului. De această dată, el a întrecut orice limite. Spre finalul carierei sale de primar al capitalei, el a „dăruit” la trei funcţionari din Primărie cîte un apartament”, a specificat Ilian Caşu, candid
Patru angajați ai primăriei capitalei au primit noi spații locative
2 iun. 2015,, 17:45  
Patru angajați ai primăriei capitalei au primit noi spații locative Primăria municipiului Chișinău a anunțat astăzi că patru angajații ai municipalității au primit noi spații locative, în conformitate cu Legea privind administrația publică locală și Codul cu privire la locuințe, nr. 2718 – X din 03.06.1983, relatează NOI.md. Legea în cauză prevede că încăperile de l
Explozia din Cantemir Tânărul de 23 de ani care se afla în stare gravă a decedat
11 mai. 2015,, 12:50  
Explozia din Cantemir: Tânărul de 23 de ani, care se afla în stare gravă, a decedat Tânărul de 23 de ani din Cantemir, care a suferit arsuri pe 95 la sută de pe suprafaţa corpului a decedat aseară. Acesta se afla în apartamentul în care acum o săptămână s-a produs o deflagraţie. Informaţia a fost confirmată de către directorul Centrului Republican de Combustie, Anatolie Taran.
Persoanele evacuate din blocul de la Cantemir vor fi asigurate cu adăpost şi hrană
5 mai. 2015,, 11:00  
Persoanele evacuate din blocul de la Cantemir vor fi asigurate cu adăpost şi hrană Peste 30 de persoane evacuate din blocul locativ din Cantemir, unde în dimineaţa de luni, 4 mai, a avut loc o deflagraţie, urmează a fi cazate în fosta şcoală profesională din oraş. Potrivit versiunii preliminare, explozia a fost provocată de o scurgere de gaze. Contactat de IPN, primarul oraşului C
Dezvăluiri în cazul Butmalai În ziua tragediei cineva a pătruns în apartamentul său din Chişinău
24 ian. 2015,, 10:00  
Dezvăluiri în cazul Butmalai; În ziua tragediei, cineva a pătruns în apartamentul său din Chişinău Noi detalii în cazul morţii misterioase a deputatului Ion Butmalai. La aproape două luni de la trecerea lui în nefiinţă, fostul său coleg de partid, ex-deputatul PLDM Alexandru Cimbriciuc dezvăluie că, în ziua în care Ion Butmalai a murit, cineva ar fi pătruns în apartamentul pe care acesta îl ocupa în h
Buncărul în care Hitler șia petrecut ultimele zile va fi transformat în obiectiv turistic
14 ian. 2015,, 00:00  
Buncărul în care Hitler și-a petrecut ultimele zile va fi transformat în obiectiv turistic Buncărul unde Hitler și-a petrecut ultimele zile de viață va fi reconstruit și va deschis publicului spre vizitare în această vară, în cadrul unui proiect al Muzeului spionajului din Oberhausen, conform lepoint.fr. Directorul muzeului, Ingo Mersmann, a oferit asigurări, într-un interviu pentru cotid
Tone de gunoi au fost găsite întrun apartament din Capitală
4 noi. 2014,, 12:45  
Tone de gunoi au fost găsite într-un apartament din Capitală Peste zece camioane de deşeuri. Asta au găsit autorităţile Capitalei într-un apartament din sectorul Râşcani. Gunoiul a fost adunat timp de zece ani de proprietarul locuinţei, o bătrână de 74 de ani. Autorităţile au început evacuarea deşeurilor după ce au câştigat în instanţă dreptul de a intra în apartamen
Cel mai scump apartament din lume scos la vînzare pentru 300 de milioane de euro VIDEO
24 aug. 2014,, 13:00  
Cel mai scump apartament din lume, scos la vînzare pentru 300 de milioane de euro (VIDEO) Un apartament din Monaco va fi scos la vînzare anul viitor, avînd ca preț de pornire suma de aproximativ 300 de milioane de euro. Astfel, imobilul devine cel mai scump apartament din lume, fiind un penthouse care se întinde pe cinci etaje şi care este dotat cu o piscină cu tobogan. Apartamentul este sit
Apartamentele pentru săraci din Călăraşi vor fi dotate cu sisteme antiincendiu din banii SUA
5 aug. 2014,, 10:15  
Apartamentele pentru săraci din Călăraşi vor fi dotate cu sisteme antiincendiu din banii SUA Apartamentele pentru săraci din Călăraşi vor fi dotate cu sisteme antiincendiu, acordate de ambasada SUA în Republica Moldova. Potrivit agenţiei "Infotag", ambasadorul interimar al SUA în Republica Moldova, Kara McDonald, a spus luni, la ceremonia de transmitere a utilajului, că detectoarele de fum îi vo
Filat reacționează la acuzațiile aduse unui grup de deputați
12 mar. 2014,, 14:56  
Filat reacționează la acuzațiile aduse unui grup de deputați Modul în care presa a abordat solicitarea unui de grup de deputați privind construcția unui bloc locativ în capitală este regretabil. Declarația a fost făcută de liderul PLDM, Vlad Filat, care a precizat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că parlamentarii au dreptul să înainteze asemenea demersuri
Deputații cer să le fie construit un bloc locativ în centrul capitalei
11 mar. 2014,, 15:21  
Deputații cer să le fie construit un bloc locativ în centrul capitalei Un grup de 47 de parlamentari a înaintat un demers președintelui Legislativului, Igor Corman, prin care solicită autorităților să aloce un teren de pămînt din centrul capitalei pentru construcția unui bloc de locuit destinat deputaților. Deși în presă se vehiculează că apartamentele construite ar urma să
Jaf de un milion de lei în capitală
10 mar. 2014,, 11:28  
Jaf de un milion de lei în capitală Patru tineri au ajuns pe mîna poliției după ce au jefuit un apartament din sectorul Botanica al capitalei. Aceștia au pătruns în locuința aflată la parter și au furat un safeu în care se aflau bani şi alte bunuri de preţ, paguba materială fiind estimată de către victimă la aproape un milion de lei. Potri
Incendiu întrun apartament din capitală
21 feb. 2014,, 12:14  
Incendiu într-un apartament din capitală Un bărbat a fost salvat de pompieri în urma unui incendiu produs în această dimineață pe strada Mitropolit Dosoftei din capitală. Bărbatul a fost găsit fără cunoștință în apartamentul său, după ce s-a intoxicat cu fum. La faţa locului s-au îndreptat trei autospeciale de intervenţie. Incendiul a distrus b
Scad prețurile la apartamentele din Chișinău
11 feb. 2014,, 11:16  
Scad prețurile la apartamentele din Chișinău Prețul mediu de piață pentru 1 metru pătrat de apartament la Chișinău, în ianuarie 2014, a constituit 580 de euro sau cu 10 dolari SUA mai puțin decît în ianuarie 2013, transmite NOI.md. Potrivit datelor Bursei Imobiliare „Lara”, pe parcursul anului 2013 prețul unui metru pătrat de suprafață locativă în cap
Locatarii cu sisteme de încălzire autonomă luați la ochi de Termocom
19 ian. 2014,, 16:00  
Locatarii cu sisteme de încălzire autonomă, luați la ochi de Termocom Aproape 40 la sută din proprietari de apartamente debranşate de la sistemul centralizat de încălzire refuză să achite Termocomului taxele prevăzute de lege. Potrivit instituției, această categorie de locatari trebuie să plătească întreprinderii 20% din costul energiei termice calculate pentru un metru pătra
Furau din apartamente BUNURI DE PREȚ ziua în amiaza mare
16 ian. 2014,, 15:58  
Furau din apartamente BUNURI DE PREȚ ziua în amiaza mare Patru tineri, cu vîrste cuprinse între 17 şi 19 ani, sînt cercetaţi penal de poliţia capitalei pentru sustragerea bunurilor din mai multe apartamente din sectorul Botanica. Tinerii pătrundeau în apartamentele de la primul nivel ale căror geamuri nu aveau grilaje din metal sau erau deschise, doar ziua, cî
Locuințe dotate cu detectoare de fum la Călărași
12 ian. 2014,, 11:00  
Locuințe dotate cu detectoare de fum, la Călărași În 33 de locuințe din raionul Călărași au fost instalate detectoare de fum, la inițiativa Secției situației excepționale din regiune. Dispozitivele au fost instalate în cadrul proiectului pilot „Un detector de fum instalat – o viaţă de om salvată garantat”, lansat de Serviciul Protecției Civile și Situațiil
Apartamentele din Chișinău se ieftinesc
26 noi. 2013,, 11:15  
Apartamentele din Chișinău se ieftinesc În octombrie 2013 prețul mediu pe 1 metru pătrat de locuință în Chişinău a fost de 580 de euro, înregistrînd o scădere de 3 dolari SUA, comparativ cu luna precedentă, informează NOI.md. De remarcat faptul că pînă acum acesta nu s-a modificat timp de cinci luni. În același timp, în comparație cu luna octo
Kate Middleton şia impus propriul stil în renovarea noii reşedinţe regale de la Palatul Kensington
6 noi. 2013,, 20:00  
Kate Middleton şi-a impus propriul stil în renovarea noii reşedinţe regale de la Palatul Kensington Pe lîngă sarcina care a dus la naşterea Prinţului George, eveniment aşteptat cu nerăbdare de o ţară întreagă, Kate Middleton a mai fost ocupată şi cu renovarea noii reşedinţe a familiei sale. Apartamentul 1A din faimosul Palat Kensington, unde a copilărit şi Prinţul William, a fost transformat într-un cămin
Prețurile la apartamente în Chișinău timp de un an sau redus cu 2
4 oct. 2013,, 13:55  
Prețurile la apartamente în Chișinău, timp de un an, s-au redus cu 2% Prețul mediu de piață pentru 1 metru pătrat în apartamentele din Chișinău, în septembrie 2013, a constituit 583 de euro și nu s-a modificat comparativ cu precedentele patru luni. Totodată, comparativ cu luna septembrie a anului trecut, prețul a scăzut cu 11 euro sau aproape 2%, transmite NOI.md. Ultima d
În Moldova construcţia fondului locativ a crescut cu 76
31 aug. 2013,, 09:30  
În Moldova construcţia fondului locativ a crescut cu 7,6% În ianuarie-iunie 2013, în Republica Moldova au fost date în folosinţă 1009 apartamente noi cu suprafaţa totală de 139,1 mii metri pătrați, cu 7,6% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut, transmite NOI.md. Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, din contul mijloacelor proprii ale popula
Un cuplu de medici din Chișinău a furat prin escrocherie apartamente de la 18 bătrîni
20 aug. 2013,, 16:32  
Un cuplu de medici din Chișinău a furat, prin escrocherie, apartamente de la 18 bătrîni Un bărbat și o femeie din Chișinău au ajuns pe mîna poliției, fiind suspectați de înșelătorie și escrocherie. Potrivit oamenilor legii, cei doi au deposedat mai mulți bătrîni de apartamentele lor. Mai mult decît atît, potrivit Inspectoratului General al Poliției și Procuraturii Generale, patru persoane î
Trași pe sfoară Au cumpărat apartamente deja comercializate
20 aug. 2013,, 10:52  
Trași pe sfoară! Au cumpărat apartamente deja comercializate Directoarea unei firme din capitală a fost condamnată la 10 ani de închisoare pentru săvîrşirea unei escrocherii în proporţii deosebit de mari. Potrivit Procuraturii Generale, aceasta înstrăina ilegal apartamente deja comercializate, transmite NOI.md. În urma investigațiilor s-a constatat că în august 20
Vecinii zgomotoși puși la punct de către Guvern VIDEO
9 aug. 2013,, 14:45  
Vecinii zgomotoși puși la punct de către Guvern (VIDEO) În această săpămînă, cabinetul de miniștri a adoptat o hotărîre care interzice lucrările de reparație după ora 18.00. Majoritatea chișinăuienilor intervievați în stradă de NOI.md s-au arătat mulțumiți de această restricție. Cea mai mare parte dintre respondenți susțin că demult trebuia luată o asemenea h
Un copil căzut de la etajul cinci a scăpat doar cu fracturarea unui antebraț
5 aug. 2013,, 15:52  
Un copil căzut de la etajul cinci a scăpat doar cu fracturarea unui antebraț Un copil de doi ani, care a căzut de la etajul cinci, în orașul Rîbnița, a scăpat doar cu fracturarea unui antebraț. Potrivit bunicii acestuia, în timp ce ea întindea rufele pe sfoară la balcon, micul neastîmpărat a urcat pe pervazul ferestrei și s-a rezemat de plasa de țînțari. Sub greutatea lui, aceasta a
Un cuplu va sta după gratii pentru că a furat peste un milion de lei
24 iul. 2013,, 12:07  
Un cuplu va sta după gratii, pentru că a furat peste un milion de lei Un chişinăuian şi concubina acestuia au fost condamnaţi la 10 şi, respectiv, 8 ani de detenţie, pentru că au furat peste un milion de lei. Inculpaţii au pătruns într-un apartament de pe bulevardul Moscovei, de unde au sustras bani, bunuri şi bijuterii din aur, estimate la peste un milion şi jumătate de lei.
Apartamentul unui fost demnitar de vînzare cu 47 milioane lei FOTO
18 iul. 2013,, 14:36  
Apartamentul unui fost demnitar, de vînzare cu 4,7 milioane lei (FOTO) Un apartament de lux cu trei camere, din complexul locativ guvernamental situat pe str. Serghei Lazo din Chişinău, este scos de vînzare la un preţ de 4,7 milioane de lei. Luxosul apartament a aparţinut unuia dintre foştii miniştri de interne, general-locotenentului de miliţie, Nicolae Bradulov, care l-ar fi
Incendiu în capitală Un balcon din strada Cuza Vodă a luat foc
18 iul. 2013,, 10:46  
Incendiu în capitală. Un balcon din strada Cuza Vodă a luat foc La balconul unui apartament din strada Cuza Vodă numărul 40 din Chișinău a izbucnit aseară un incendiu. Potrivit Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, victime nu sînt înregistrate, transmite NOI.md. La faţa locului au intervenit trei autospeciale. Focul a fost localizat în aproximati
O bătrînă de 86 de ani blocată în apartament a fost salvată de pompieri VIDEO
12 iul. 2013,, 16:17  
O bătrînă de 86 de ani, blocată în apartament, a fost salvată de pompieri (VIDEO) Vecinii unei bătrîne de 86 de ani, locuitoare a sectorului Botanica din capitală, au alertat astăzi pompierii după ce aceasta a rămas blocată în apartamentul ei. Femeia căzuse la podea şi avea nevoie de îngrijiri medicale. A strigat după ajutor, iar vecinii au apelat 901, transmite Serviciul Protecţiei Civi
Peste 100 de apartamente din capitală inundate în urma ploilor
1 iul. 2013,, 10:06  
Peste 100 de apartamente din capitală inundate în urma ploilor Ploaia abundentă din noaptea zilei de ieri, 30 iunie, a făcut ravagii în Chișinău. Aceasta a afectat mai multe străzi, subsoluri, acoperișuri, apartamente, copaci și automobile. Anunțul a fost făcut în dimineața zilei de azi de către responsabilii serviciilor municipale, în cadrul ședinței Primăriei Chișină
Prețurile la apartamente în Chișinău au scăzut după șapte luni de stagnare
7 iun. 2013,, 11:38  
Prețurile la apartamente în Chișinău au scăzut după șapte luni de stagnare Prețul mediu de piață pentru 1 metru pătrat de apartament din Chișinău, care a rămas neschimbat în ultimele șapte luni, în mai 2013 au scăzut față de luna precedentă cu 1,2% (cu 7 euro), constituind 583 de euro pe 1 pătrat. La solicitarea NOI.md, surse din cadrul Bursei Imobiliare Lara au comunicat că, toto
Incendiu în capitală Un apartament a luat foc
6 iun. 2013,, 15:09  
Incendiu în capitală. Un apartament a luat foc Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale informează că, în dimineața acestei zile, într-un apartament de pe strada Costiujeni 3 din Chișinău a izbucnit un incendiu, relatează NOI.md. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de intervenţie. Flăcările au distrus bunurile materiale din
Decis Construcția anexelor la apartamente este interzisă
29 apr. 2013,, 12:10  
Decis! Construcția anexelor la apartamente este interzisă Construcția anexelor de orice gen la apartamente va fi interzisă începînd cu luna mai. O decizie în acest sens a fost anunțată astăzi de primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, în condițiile în care în ultimii ani se construiesc tot mai multe anexe fără a se ține cont de normele legislative. ”Consider că pr
O companie de construcţii construiește ilegal patru blocuri locative în centrul Chișinăului
20 apr. 2013,, 12:39  
O companie de construcţii construiește ilegal patru blocuri locative în centrul Chișinăului Inspecția de Stat în Construcții anunță că o companie de construcții a ocupat abuziv un teren de pe strada Tecuci 3 din Chișinău și construiește ilegal patru blocuri locative. Potrivit unui comunicat de presă al ISC, această companie a început lucrările în luna iulie 2012, în lipsa responsabililor de con
La Chişinău prețurile pentru apartamente rămîn neschimbate a şasea lună consecutiv
10 apr. 2013,, 10:21  
La Chişinău prețurile pentru apartamente rămîn neschimbate a şasea lună consecutiv Prețul mediu de piață al unui metru pătrat de suprafaţă a apartamentelor la Chişinău în martie 2013 a constituit 590 de euro și rămîne neschimbat a șasea lună consecutiv. Conform informaţiei oferite de Bursa Imobiliară „Lara” portalului informativ NOI.md, în general, în ultimul an, prețul mediu pe piață a u
Preţurile la apartamente în Chişinău rămîn constante a cincea lună consecutiv
19 mar. 2013,, 12:15  
Preţurile la apartamente în Chişinău rămîn constante a cincea lună consecutiv Preţul mediu pentru un metru pătrat de spaţiu locative în Chişinău, în luna februarie 2013, a constituit 590 de euro, menţinîndu-se la acest nivel a cincea lună consecutiv. Potrivit informaţiei acordate NOI.md de surse din cadrul Bursei Imobiliare “Lara”, pe parcursul anului 2012, preţul mediu a 1 metru păt
Chişinăuienii își vînd apartamentele și cumpără vile la preţul de pînă la 20 de mii de euro
4 feb. 2013,, 10:46  
Chişinăuienii își vînd apartamentele și cumpără vile la preţul de pînă la 20 de mii de euro În suburbiile Chişinăului se atestă o creştere a cererii la vile cu loturi de teren în categoria de preţ de pînă la 20 de mii de euro. Potrivit experţilor Bursei Imobiliare „Lara”, cumpărătorii acestor imobile sînt cetăţenii care îşi vînd alartamentele în capitală. Experţii „Lara” subliniază că, în pofida c
apartament
Transnistria stiri: 1880