Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

„Moldelectrica” anunță stare de alertă pe piața energiei electrice din R. Moldova

21 oct. 2022,, 17:18   Economie
2394 0

Întreprinderea de Stat „Moldelectrica” anunță stare de alertă pe piața energiei electrice a R. Moldova. Potrivit întreprinderii, deficitul prognozat pentru data de 21 octombrie constituie circa 80MW în orele de vîrf. Sîmbătă și duminică, 22 și 23 octombrie, nu sunt prognozate ore cu deficit de livrare a energiei electrice.

Anunțul vine în contextul în care furnizorul S.A. „Energocom” a comunicat vineri, 21 octombrie, despre existența unui deficit de energie electrică, care nu este acoperit prin contracte comerciale de furnizare a energiei electrice. „În contextul stării de alertă, deficitul de energie electrică poate persista, fapt ce poate necesita aplicarea unor măsuri preventive sau de minimizare a impactului”, transmite Ziarul de Gardă.

„La moment, Întreprinderea de Stat „Moldelectrica”, în calitate de operator al sistemului de transport (OST) a energiei electrice, întru echilibrarea sistemului electroenergetic și compensarea deficitului de energie în orele de vîrf, utilizează contracte de ajutor de avarie din sistemele electroenergetice ale țărilor vecine. Energia livrată în baza contractelor de ajutor de avarie este livrată în dependență de disponibilitatea acesteia în sistemele electroenergetice din țările vecine și este furnizată la preț de achiziție semnificativ mai mare, care la rîndul său permite asigurarea echilibrului sistemului electroenergetic național fără a fi necesar de a recurge la limitarea consumului de energie electrică.

Reiterăm îndemnul autorităților publice centrale către consumatorii de energie electrică, de a depune efort în a economisi energia electrică în orele de vîrf, minimizînd astfel riscul dezechilibrării sistemului electroenergetic, caz în care , în scopul echilibrării sistemului electroenergetic, OST va fi în poziția de a recurge la limitarea consumului de energie electrică prin aplicarea deconectării instalațiilor de utilizare a consumatorilor de energie electrică, prin intermediul operatorilor sistemelor de distribuție a energiei electrice (…).

Ulterior eventualei identificării a necesității deconectării instalațiilor de utilizare a consumatorilor de energie electrica, Întreprinderea de Stat „Moldelectrica” va informa imediat operatorii sistemelor de distribuție a energiei electrice despre necesitatea demarării procesului de limitare a consumului de energie electrică prin aplicarea programelor de deconectare în evantai”, se arată într-un comunicat.


Totodată, reprezentanții companiei menționează faptul că „măsurile enumerate privind deconectarea consumatorilor de la rețeaua electrică sunt necesare pentru menținerea stabilității funcționării sistemului electroenergetic întru evitarea colapsului acestuia și ca urmare evitarea pierderilor economice semnificative sau a pierderilor de vieți omenești”.

Așa-numitul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, anunță că Centrala de la Cuciurgan va reduce, din 24 octombrie, livrările de energie electrică de la 70% la 27% către malul drept al Nistrului. Declarația a fost făcută în cadrul așa-numitului Consiliu Suprem din regiunea transnistreană, unde a fost aprobat decretul semnat de Krasnoselski, privind decretarea stării de urgență economică pe întreg teritoriul regiunii.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?