Transnistria stiri: 1399
Preşedintele stiri: 4051

Datoria regiunii transnistrene la gaze naturale a crescut cu aproape jumătate de miliard de dolari

16 feb. 2022,, 10:38   Economie
3144 1

Datoria regiunii transnistrene față de Moldovagaz a crescut cu 424 de milioane de dolari în perioada octombrie 2021 și ianuarie 2022, potrivit informațiilor oferite de Anticoruptie.md.

În cele patru luni, au fost livrate companiei Tiraspoltransgaz SRL 732,4 milioane de metri cubi de gaze naturale.

În octombrie 2021, datoria a sporit cu 98 de milioane, în noiembrie cu 90 de milioane, în decembrie cu 97,5 milioane, iar în ianuarie cu 138,4 milioane de dolari. Așa cum Tiraspoltranzgaz a continuat să nu plătească pentru gazul consumat, toată suma acumulată a fost trecută în contul datoriei față de Gazprom.

Potrivit directorului Moldovagaz Vadim Ceban, la sfârșitul lunii ianuarie curent, valoarea datoriei Tiraspoltransgaz pentru gazele naturale consumate se ridica la 7,01 miliarde de dolari deși, la finele lunii septembrie, un acționar al companiei anunța că încă atunci datoria respectivă era de aproape opt miliarde de dolari.

Deși Moldovagaz stabilește tarife unice pentru toți consumatorii, autoritățile regiunii separatiste din stânga Nistrului stabilesc unilateral alt tarif, de 10-15 ori mai mic decât cel de pe malul drept – 0,83 de ruble pentru un metru cub. Sumele acumulate din acest tarif ajung până la urmă în bugetul regiunii.


Compania Gazprom nu se arată deloc deranjată de această datorie a părții transnistrene însă, în același timp, nu acceptă nicio întârziere a plății pentru consumul gazelor naturale pe malul drept.

Luni, Moldovagaz a anunțat despre transferarea întregii plăți pentru gazele furnizate de Gazprom în ianuarie în valoare de 137 de milioane de dolari și a promis că până la 20 februarie va transfera și 51 de milioane de dolari pentru gazul consumat în prima jumătate a lunii curente.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?